Apel la acțiune | Drumuri Sigure spre Școală: 30 km/oră în jurul școlilor din Cluj și din țară

0

Un accident grav petrecut miercuri la Cluj-Napoca, în care un copil și mama sa au fost loviți pe trotuar de un șofer ce circula cu viteză excesivă în apropierea unei școli, readuce în prim-plan problema siguranței rutieră în zonele școlare. Evenimentul a avut loc chiar lângă una dintre cele 10 școli pilot implicate în proiectul „Drumuri Sigure spre Școală”, implementat de Comunitatea pentru Siguranță cu sprijinul autorităților locale și Fundației FIA.

Proiectul și concluziile cercetării

Inițiativa „Drumuri Sigure spre Școală” urmărește, între 2024-2026, să crească siguranța copiilor pe drumurile publice, prin cercetare, educație rutieră, și implementarea de bune practici pentru trafic responsabil și mobilitate urbană sustenabilă. Cercetarea proiectului relevă că riscurile majore pentru copii decurg din:

  • trafic intens și zone aglomerate,
  • treceri de pietoni insuficiente,
  • lipsa limitării vitezei la 30 km/oră în zonele școlare.

Evaluarea Star Rating for Schools (SR4S) a porțiunii de drum unde s-a produs accidentul a indicat un nivel de siguranță de doar 3,2 stele din 5, tocmai din aceste motive.

Soluții urgente, aplicabile național

Concluziile cercetării arată că limitarea vitezei la 30 km/oră în jurul școlilor nu mai poate aștepta, fiind o măsură esențială pentru prevenirea tragediilor. Proiectul propune:

  • instituirea imediată a limitelor de viteză reduse în zonele școlare,
  • evaluarea infrastructurii cu ajutorul metodologiei SR4S,
  • creșterea mobilității active a elevilor prin infrastructură sigură.

Aceste direcții sunt aliniate Manifestului Child Health Initiative 2030 și pot fi implementate la nivel național.

Dialog și bune practici: Eveniment la Cluj pe 17 octombrie

Pe 17 octombrie, va avea loc un eveniment ce combină acțiuni educative pentru elevi și un panel de discuții cu decidenți, experți și reprezentanți ai comunității. Se vor analiza provocările, discuta starea infrastructurii, și prezenta soluții bazate pe cercetarea realizată la Cluj-Napoca.

Apel la acțiune

Gândurile întregii comunități se îndreaptă spre copilul accidentat și familia sa. „Niciun copil nu ar trebui să fie expus unor riscuri care pot fi prevenite când merge la școală. E timpul ca autoritățile să acționeze rapid, astfel încât drumul spre educație să nu mai fie un sport extrem pentru copiii din România”, subliniază Ana Măiță, președinte și coordonator al proiectului.

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.