Consiliul Județean Bihor a semnat un contract pentru constituirea unui drept de superficie pe un teren în municipiul Oradea, în vederea construirii unui hotel, cu firma câștigătoare a licitației, CONSTRUCȚII ERBAȘU SA.
Terenul este proprietatea Consiliului Județean Bihor și are o suprafață de 3.981 de metri pătrați. Amplasamentul este în zona centrală, în apropierea Muzeului Țării Crișurilor și a viitorului Centru Cultural Multifuncțional, o clădire destinată susținerii activităților culturale și recreative.
Hotelul este o investiție privată. Clădirea va avea un regim de înălțime D+P+7 etaje. Hotelul va putea găzdui până la 266 de persoane. Vor fi amenajate 112 camere, inclusiv 4 pentru persoane cu dizabilități, și 14 apartamente. Hotelul va dispune de un restaurant, un bar, două săli de conferințe și o sală de sport. Amenajările exterioare vor include o cale de acces pentru vehicule și pietoni, un parc auto cu 18 locuri și spații verzi.
„Hotelul va fi în apropiere de Muzeu, de viitorul Centru Cultural Multifuncțional, de Universitate și de stadionul care urmează să fie construit, la doar cinci minute de centrul orașului. În perioada următoare, zona va deveni un centru cultural, educațional și sportiv datorită investițiilor în aceste trei domenii. Numărul activităților și al turiștilor va crește și este nevoie de un hotel pentru a răspunde cererilor de cazare”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Detaliile esențiale ale ofertei declarate câștigătoare includ:
- Nivelul chiriei oferite este de 7,50 euro/mp/an, echivalentul a 187,50 euro/mp/25 de ani, în comparație cu chiriile minime de pornire a licitației, care sunt de 7,4 euro/mp/an sau 185 euro/mp/25 de ani.
- Chiria totală pentru întreaga suprafață atribuită este de 29.857,50 euro/an, sau 746.437,50 euro/25 de ani, comparativ cu chiriile minime de pornire a licitației, care sunt de 29.460 euro/an sau 736.500 euro/25 de ani.
- Suma pe care ofertantul urmează să o investească pentru realizarea obiectivului de investiții, respectiv structura de primire turistică – hotel, este de 10.000.000 euro, fără TVA (echivalentul a 2.511,93 euro/mp), în comparație cu suma minimă de investiții de pornire a licitației, care este de 5.971.500 euro, sau 1.500 euro/mp.
Compania a finalizat proiectul tehnic și are un termen de maxim patru luni pentru a obține autorizația de construire. Lucrările efective vor începe într-o lună de la obținerea autorizației, iar întregul proiect de investiții are un termen de finalizare de 2 ani.