(foto facebook SPJ Salvamont)

Comform celor de la SPJ Salvamont in judetul Satu/Mare, un nou circuit turistic este în curs de omologare si este destinat tuturor categoriilor de drumeți, în special copiilor și vârstnicilor.

Circuitul este compus din traseul Cruce Roșie (Borcut Luna-Izvor Trestia) – Triunghi Roșu (sector Izvor Trestia-Parcare Telescaun) cu reîntoarcere pe drumul județean, sector Parcare Telescaun-Borcut Luna, putând fi parcurs în cca 3 ore, timp în care turisti din toata tara si din strainatate, se vor putea bucura de mai multe puncte de belvedere, un loc de popas amenajat și două izvoare cu apă cristalină.

Consiliul Județean Satu Mare prin SPJ Salvamont pune la dispoziția turiștilor un nou circuit turistic 1

SPJ Salvamont a realizat si o scurtă descriere a circuitului.

„Putem parca autoturismul într-una din parcările situate de-a lungul drumului, începând de la Borcut Luna până în dreptul fostei cariere de piatră. De aici înaintăm pe drumul asfaltat până în dreptul Troiței, unde vom vedea primul stâlp de marcaj și semnele vopsite care ne vor îndruma pe drumul forestier de pe valea Talnei Mari. Drumul străbate un defileu scurt, împădurit, după care valea se deschide cu fânațe de ambele părți, aici fiind amplasate zonele de picnic. După parcurgerea a cca 2 km ajungem la intersecția drumului care coboară de către Piatra Strungii pe valea Talnei și drumul ce coboară de la Tinov Trestia de-a lungul văii Trestia, pe care-l vom urma și noi. După cca 10 min de mers drumul se ascunde la umbra unei păduri bătrâne de fag și continuă așa cca. un kilometru, după care traversează o pădure tânără la al cărei capăt se gasește locul de popas Trestia și izvorul cu același nume. După o pauză binemeritată, aici fiind și jumătatea traseului ne vom continua traseul pe marcajul Triunghi Roșu în direcția Parcare Telescaun, a cărei intrare pe traseu se face pe un drum de TAF abrupt dar scurt, după care poteca traversează lejer pădurea seculară de molid până la ieșirea în Poiana Cioncășel a cărei traversare ne va oferi o priveliște frumoasă asupra munților din jur. În dreptul celui de-al doilea stâlp de marcaj, coborâm ușor cca 50 m către vest, la Izvorul Cioncășel pentru a ne bucura de apa lui, rece, cristalină.
Practic de aici drumul traversează poiana pe curbă de nivel după care intră într-un desiș răcoros și coboară ușor până la întâlnirea cu marcajul Punct Galben care vine de pe vârful Pietroasa și alături de care continuă cca 15 min până în Parcare Telescaun, punct final al celor două trasee. Pe parcurs vom ieși din nou într-o zonă deschisă denumită „Copacul singuratic”, un punct de belvedere asupra depresiunii Luna Șes și a vârfului Pietroasa.
Din parcare vom urma serpentinele drumului asfaltat către Negrești Oaș, care la coborâre, ne va oferii o panoramă frumoasă asupra depresiunii Luna Șes și a crestei Vrăticel, iar dacă ceasul bate către seară, atunci cu siguranță ne vom bucura de imaginea feerică a micuței biserici de lemn, scăldată în culorile apusului. Schitului Sfântul Arhidiacon Ștefan are poarta deschisă…iar un scurt răgaz petrecut în pridvorul bisericii ne va împlinii și sufletește, frumoasa zi de drumeție… o zi, cu siguranță, de neuitat!
…pe cărări de munte…mereu alături de dvs! SPJ Salvamont- Alex. Costin”

- Comentarii de la utilizatorii de Facebook -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.