luni, 14 septembrie 2026
Acasă ȘTIRI Evenimente Doi tineri din Românași au furat un telefon dintr-o gospodărie din Agrij

Doi tineri din Românași au furat un telefon dintr-o gospodărie din Agrij

0
48

O femeie din Agrij, în vârstă de 52 de ani, a solicitat în cursul zilei de ieri sprijinul poliției acuzând faptul că persoane necunoscute au intrat în locuința mamei sale și i-au furat telefonul mobil. După comiterea faptei, oamenii legii au identificat doi tineri suspecți (un băiat de 19 ani și o fată de 20 de ani, ambii din comuna Românași) în afara localității Păușa. La efectuarea controlului corporal telefonul furat a fost găsit asupra tânărului. Potrivit datelor oferite de IPJ Sălaj,la scurt timp telefonul a fost predat proprietarului de drept.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că tânăra a intrat în casă folosind ușa de acces de la terasa locuinței și a furat telefonul mobil. Pe numele celor doi a fost deschis un dosar de cercetare penală întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.