Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au finalizat cercetările în dosarul deschis după decesul subprefectului Virgil Țurcaș, care a avut loc în luna iunie. Acesta si-a pierdut viața după ce un foișor din lemn a căzut peste mai multe persoane, aflate la un eveniment de „serviciu”, în localitatea Hurez.
Cauza a fost clasată după ce procurorii au decis că acuzațiile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, reținute inițial în sarcina proprietarului foișorului, F.V., „nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege”.
În 21 iunie, subprefectul Virgil Țurcaș a decedat după un incident petrecut în localitatea Hurez, comuna Horoatu Crasnei. Patru persoane au fost surprinse sub acoperișul unui foișor care s-a desprins din cauza unei rafale de vânt. Țurcaș a fost găsit de echipajele de intervenție în stare de inconștiență, fiind nevoie de resuscitare. A fost chemat și elicopterul SMURD, însă manevrele de resuscitare nu au reușit să-l salveze.
Această clasare subliniază încă o dată deficiențele din legislația românească, în ceea ce privește responsabilitatea celor care construiesc structuri nesigure, care pot provoca astfel de tragedii. Oricat de mare ar fi frustarea in acest caz, responsabilitatea pentru clasare nu au procurorii, ci tocmai colegii de partid si de aliante care au permis de a lungul anilor tot felul de carente judiciare spre disperarea multor familii din Romania, nu doar cea a fostului suprefect, care nu si-au gasit dreptatea.