Românii de rând au ajuns să se simtă ca niște bieți ieduți similari celor din celebra poveste a lui Ion Creangă (“Capra cu trei iezi”). Lupi însetați de sânge (dacic, latin sau francofon … nu mai contează) le dau târcoale pe la uși sau prin televizoare, cu pretenții prezidențiale, pregătindu-și burțile umflate pentru un adevărat festin, dar uitând că – în final – deși se vor fi săturat cu fragezii și inocenții români, o capra răzbunătoare, îi va arunca și pe ei în foc sau ii va arde la … BEC.
Discursuri electorale cu diverse registre sonore onomatopeice de tip pur românesc (căci de limbi străine vorbite corect nu poate fi vorba) reușesc să se îmbine machiavelic într-un spectacol televizat zi și noapte, fascinant prin caracterul său tragicomic, dar care riscă să îi înece, pe cei care încă mai au câte un neuron activ prin creier, deopotrivă cu râsete isterice sau lacrimi.
Agonia iminentei morți îi bântuie pe români (iezi pregătiți să aplaude triumful “dreptății finale” și mult așteptate) deși melodiosul și amăgitorul cântec de recunoaștere al caprei este interpretat atât de bine de mai toți candidații la funcția supremă, de lup.
Chipuri zâmbitoare de astfel de lupi (candidați) ne privesc obsesiv din panouri și vitrine electorale strălucitoare, râzând fără zgomot de foamea și pofta neostoită de mâncare ce există, încă tăcut, la nivelul poporului român.
În ciuda prăpădului din țară, politicienii noștri trăiesc de mulți ani într-o nesimțire confortabilă, pregnant determinată de o formă de conștiința comună aluvionară care adună, rostogolește, amestecă și … în final … așează (de peste 30 de ani) în posturi de conducere sau maximă vizibilitate numai prost educați, uniforme ponosite, bucătari ratați, hoți, bețivi, pedofili, homosexuali, curve sau chiar negustori de curve.
Televiziunile s-au transformat, de dragul poporului, în furnizori de morfină, parfumuri electorale, medicamente, prezervative, cuțite sau chiar lapte și miere, în funcție de o realitate mercantil schimbătoare, când un anumit lup (candidat) este înfometat sau îndopat, pentru forța contracandidatului său. Istoriile filmate în zilele acestea sunt deci născute întregi dar ni se prezintă doar pe bucăți, dintr-o exagerată grijă “părintească”, menită să nu agite prea tare haznaua.
Mânați de un fel de sadomasochism impus, românii rămân (cu zilele) nemișcați, muți, chiar dacă profund analitici, în fața televizoarelor atotcuprinzătoare, chiar și atunci când mesaje neinspirate le parvin de la unii care par să aprecieze prea mult arta renascentistă sau mai exact tabloul lui Gerard David (“Judecata lui Cambise”), unde un om este jupuit de viu.
Cultul plăcerilor, al banilor, al excursiilor de lux (cu sau fără avioane private), al puterii … în general … pare să fi învins definitiv clasa politică din România. Păcatul mândriei pare să fi pătruns atât de adânc în toate măruntaiele politicii dambovitene, încât a devenit un adevărat centru gravitațional pentru toate nenorocirile care par să se învârtă amenințător deasupra țărișoarei noastre.
Circul politic românesc al ultimelor zile alertează acerb toate vecinătățile, care … deloc indiferente … anunță cu titluri de ziar de-o șchioapă că dimensiunea carnagiului ce urmează, va fi fără precedent. Memoria presei mondiale s-a activat din nou și va deveni iar dăunătoare românilor, atâta timp cât noi nu reușim să lăsăm niciun fir de praf să se depună deasupra ei și nici să o prostim … căci “numai praful unei memorii proaste îngroapă amintirile neplăcute în moduri avantajoase” (Horațiu Mălăele).
De poveste sau nu, realitatea zilelor de azi va fi – cu siguranță – în curând răsturnată în apele propriilor oglinzi și reconstruită după bunul plac și avantaj al câștigătorului, fără nicio părere de rău și fără a găsi vreun vinovat pentru întreaga situație prin care țara a trecut. Dreptatea va pleca din nou, tiptil și pentru totdeauna, lăsând în urmă doar un petec de hârtie îngălbenit de timp si înroșit de sângele revoluționarilor creduli din 1989, pe care va rămâne marcat celebrul cuvânt blestemat, cu caracter de destin: VOTAT.
Virtutea smereniei pare cu neputință de dobândit de către toți acești lupi (candidați) … îndepărtați de prea mult timp de oglindă … însă acest lucru este greșit, pentru că: “Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu (Luca 18,27)”.
Așadar, să ne rugăm bunului Dumnezeu să îi smerească El, înainte de a-i pune la conducerea Statului Român, așa încât să nu fim smeriți cu toții dramatic, de istorie, ca țară și popor.
Sursa imaginii: https://en.wikipedia.org/wiki/The_Judgement_of_Cambyses#/media/File:Het_Oordeel_van_Cambyses,_1498,_Groeningemuseum,_0040035000.jpg
