Prima duminică de Advent este cea în care credincioșii catolici și reformați aprind lumânarea SPERANȚEI. Odată cu prima duminică de Advent începe și Anul Bisericesc la credincioșii de rit apusean. Adventul vesteşte apropierea Crăciunului, ne pregăteşte pentru această sărbătoare, trezeşte în noi setea de rugăciune şi ne arată că Isus este adevărata lumină. De-a lungul celor patru săptămâni de Advent, altarele bisericilor nu se împodobesc nici cu flori, nici cu ornamente. Coroniţa de Advent este singura podoabă, pe care preoţii o sfinţesc odată cu aprinderea primei lumânări. Lumânările se aprind succesiv. Astăzi, a fost aprinsă prima lumânare. Duminica viitoare, se va aprinde a doua şi tot aşa, până în ultima duminică dinainte de Crăciun. Coroniţa de Advent va fi înlocuită, în Ajunul Crăciunului, de bradul împodobit.
Cuvântul Advent provine din limba latina ”adventus ” şi înseamna aşteptare, înştinţare, sosire, într-un cuvânt pregătirea interioară pentru naşterea lui Cristos. Adventul – Postul – este cunoscut încă din timpul domniei Papei Gregor cel Mare având o dublă semnificaţie: perioadă de pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului – în care se cinsteşte venirea Fiului lui Dumnezeu între oameni – şi perioada în care, prin această amintire, minţile sufletele şi trupurile sunt călăuzite înspre întâlnirea lui Cristos, la sfârşitul timpurilor. Papa Grigore cel Mare este și cel care a redus perioada Adventului de la şapte la patru săptămâni, simbolizând cei 4000 de ani pe care omenirea a trebuit să-i aştepte până la venirea Mântuitorului. Mai târziu, în 1570, Papa Pius al V-lea a stabilit liturghia Adventului.
Copiii aşteaptă cele patru săptămâni ale Adventului cu mare nerăbdare, nu numai pentru că ele culminează cu darurile găsite sub pomul de Crăciun în Noaptea de Ajun, ci și pentru că pot descoperi zilnic câte o mică surpriză în aşa-numitul calendar de Advent Gerhard Lang l-a inventat cu exact un secol în urmă. Începând din anul 1920 el cuprinde 24 de uşiţe, în spatele cărora se ascunde fie un mic desen, fie o micuţă ciocolată sau alte dulciuri. Calendarul conţine, după cum spuneam 24 de căsuţe şi începe cu ziua de 1 decembrie, fiind astfel mult mai uşor de confecţionat şi vaalbil de la an la an. E de la sine înţeles că de această idee au ştiut să profite din plin negustorii, care comercializează între timp cele mai diferite şi uneori năstruşnice forme de calendare de Advent.
Istoria coroniţei de Advent
În forma cunoscută astăzi, coroniţa de Advent, a apărut în a doua jumătate a sec. XIX în nordul Germaniei în oraşul Hamburg. Aceasta se datorează preotului evanghelic J. H. Wichern (1808 – 1881) care în 1833 a construit un orfelinat în Hamburg numit „Das Rauhe Haus”. Aici,copiii aveau posibilitatea ca pe lângă educaţia şi dragostea pe care o primeau din partea preotului, să înveţe o meserie ce le oferea pe viitor un mijloc decent de existenţă. Anual, în postul Crăciunului – perioada Adventului din 1- 24 decembrie, preotul şi copiii se adunau în fiecare seară în sala de mese, spuneau o rugăciune şi aprindeau o lumânare. Deoarece lumânările aşezate pe masă erau un pericol de incendiu, mai ales pentru cei mici ce erau tentaţi să pună mâna pe ele, preotul s-a gândit să agaţe o roată mare de car în tavan, pe care să aşeze cele 24 de lumânări. Astfel a pus 20 de lumânări de culoare roşie, ce se aprindeau doar în zilele lucrătoare, iar celalate patru de culoare albă se aprindeau doar duminica. Copiii, entuziasmaţi de ideea preotului au împodobit roata, cu crenguţe verzi de brad pentru a fi mai frumoasă. Această veste s-a răspândit cu repeziciune, iar cei care au văzut-o, si-au dorit-o fiecare în locuinţă. Pentru că roata de car era prea mare şi incomodă, cu timpul ea a fost simplificată şi redusă la dimensiunile unei coroniţe confecţionată din crenguţe de brad, pe care urmau să ardă doar 4 lumânări, pentru fiecare duminică de Advent.
Forma circulară a coroniţei de Advent reprezintă semnul veşniciei şi al unităţii. Coroana este făcută din crengi de brad – semnul speranţei şi al vieţii veşnice, iar cele patru lumânări reprezintă săptămânile care se scurg în timpul Adventului, sub semnul aşteptării naşterii Domnului.
Lumânările sunt, de regulă, trei de culoare violet şi una de culoare roz. Violetul este culoarea caracteristică Adventului, Postului Mare. Este un timp de pocăinţă.
Ce simbolizează Coroniţa de Advent
Coroniţa are 4 lumânări, câte una pentru fiecare duminică a postului, şi o lumânare în mijloc, pentru seara de Ajun. Prima lumânare simbolizează SPERANȚA, a doua lumânare DRAGOSTEA, a treia lumânare simbolizează BUCURIA, iar a patra PACEA. Mai există și o a cincea lumânare care se aprinde chiar în seara de Ajun, simboblizând NAȘTEREA DOMNULUI. Simbolistica lumânărilor de advent este completată de simbolistica propriu-zisă a coroniței. Ea simbolizează eternitatea, prin forma sa rotundă, viaţa şi renaşterea, un nou început, prin culoarea verde a cetinii de brad. Flacăra lumânărilor simbolizeaza lumina ce a venit pe lume odată cu naşterea lui Isus, iar roşul lumânărilor simbolozează sângele vărsat de Hristos pentru mântuirea noastră.
Despre cele patru lumânări de Advent se mai spune și că prima lumânare, cea aprinsă astăzi, este cea a profetului, a doua, a Betleemului, cea de-a treia este a păstorilor, iar ultima, a îngerilor.
