Fermierii vor fi controlați de către inspectorii ITM

0

Începând din acest an inspectorii din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă (ITM) vor controla fermele active pentru a verifica respectarea normelor muncii precum și condiționalitatea socială care este obligatorie pentru accesarea subvențiilor agricole. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii – Adrian Pintea îi sfătuiește pe producătorii agricoli să încheie înțelegeri scrise cu toți angajații, stabilindu-le în mod clar programul de lucru. Acesta a anunțat în urmă cu câteva zile că vor urma controale pe teren din partea inspectorilor ITM, pe bază de eșantion, acestea având drept tematică principală  munca sezonieră care se prestează în agricultură. Această acțiune are loc ca urmare a unui nou regulament european privind munca în ferme și a cărui aplicabilitate, pentru toate statele membre, a început încă din luna ianuarie a acestui an. Inspectorii vor verifica există neconformități cu privire la respectarea programului de lucru, existența și folosirea echipamentelor de protecție, iar acolo unde nu se vor respecta normele cerute se vor emite sancțiuni. Ținând cont că acesta este primul an în care sunt dispuse aceste controale, inspectorii îi vor informa pe fermieri cu privire la normele care trebuiesc respectate în agricultură, mai ales în perioadele în care munca este sezonieră, insistând totodată și pe măsurile cu caracter de prevenție. Legat de modul în care va fi dezvoltat acest proiect, Adrian Pintea a declarat că „după primul an vom vedea cum decurge, ce poate apărea de aici și în consiliul de miniștri se pot aduce modificări. Ca orice lucru, se poate îmbunătăți, dar este un lucru european, nu l-a stabilit Ciolacu sau Guvernul, este un regulament pe care o să trebuiască să îl punem în aplicare.

La nivel județ, APIA Sălaj a procedat la informarea tuturor fermierilor cu privire la demararea procedurilor de control ale ITM. Legat de modul în care a fost transmisă această informație, Directorul APIA Sălaj – Călin Perneș ne-a declarat astăzi că „dacă în urma controalelor care vor fi realizate în teren de inspectorii ITM  vor fi constatate anumite nereguli și fermierii în cauză nu vor respecta normele aflate în vigoare atunci la sediul instituției noastre va ajunge un raport în acest sens, iar cei care au încălcat legea vor fi sancționați la nivel de exploatație. Este important să precizăm că nu noi suntem cei care stabilim în scris nivelul sancțiunilor, acest lucru urmând să realizeze prin sistemul informatic care este astfel conceput ca, în baza informațiilor introduse, să calculeze automat valoarea sancțiunii pentru fiecare fermier în parte. Sperăm să nu fie cazul să avem astfel de cazuri deoarece noi i-am informat pe toți fermierii din județ cu privire la aceste controale care vor urma. În acest sens, au fost făcute informări în toate UAT-urile sălăjene, iar marii fermieri (care lucrează peste 50 de hectare de teren) au fost informați cu privire la aceste noi proceduri în cursul săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri de lucru care a avut loc la sediul instituției noastre.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.