Consiliul Județean Hunedoara anunță organizarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului de operă și muzică clasică Opera Nights, cel mai mare festival de operă în aer liber din România.
Într-un comunicat de presă, CJ Hunedoars transmite că, în ciuda constrângerilor bugetare din acest an, Consiliul Județean Hunedoara susține continuitatea festivalului, întrucât reluarea unui astfel de eveniment după o întrerupere este dificilă și ar afecta grav prestigiul său construit în timp.
”Ediția din 2025 se va desfășura între 24 și 27 iulie 2025, în patru locații reprezentative din județ: Orăștie, Petrila, Hunedoara și Deva – localități care atrag constant un număr mare de spectatori. Toate spectacolele vor începe la ora 21:00, iar accesul publicului va fi gratuit, ca expresie a angajamentului administrației județene de a susține Ofensiva culturală.”, se arată în comunicat.
Programul festivalului este următorul:
- • 24 iulie – Orăștie: Elixirul dragostei
- • 25 iulie – Petrila: Gala de operă
- • 26 iulie – Hunedoara: Forța destinului
- • 27 iulie – Deva: Flautul fermecat
„Din rațiuni economice, bugetul festivalului a fost redus cu aproape 50%. În acest context, am luat o serie de măsuri de optimizare, între care: reducerea numărului de spectacole de la 5 la 4, selecția unor opere cu costuri de producție mai reduse, limitarea numărului de artiști implicați, renunțarea la spectacolele pirotehnice, precum și reducerea semnificativă a cantității materialelor tipărite și a cheltuielilor de promovare. Chiar și în acest format adaptat, Opera Nights rămâne un eveniment de referință pentru viața culturală a județului, oferind publicului seri de excepție, în aer liber, sub semnul artei și al emoției. Consiliul Județean Hunedoara își reafirmă angajamentul de a susține cultura de calitate și de a menține acest festival emblematic aproape de oameni, chiar și în perioadele dificile din punctul de vedere al constrângerilor financiare”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.























