
Tot mai multe persoane din jurul meu se plâng că sunt gata să se înece în valurile din ce în ce mai mari ce se prăvălesc peste ei, în tulburata mare a vieții și care … în furia lor nestăvilită … îi lovesc și îi învârt, până când îi amețesc complet. Valurile sunt, nimic altceva decât evenimente absurde, desprinse parcă din adevărate manuale ale ilogicii polivalente și condimentate cu argumentări și opinii “experte”, ale unor rechini ce profită din plin de bulversarea mării pentru a-și umple (din nou) burțile lor nesatule cu inocenții care încă înoată privind la televizor.
Sufocați în neputință, tot mai mulți dintre români se simt singuri, atât ca ființe personale, cât și ca popor, într-o realitate mondială care pare întunecată de un fum gros, al arderilor apocaliptice dar și al egoismului absolut. De la greve ale foamei (ca formă individuală de protest), până la demonstrații în masă (ca forma de protest colectiv), toate pot fi (și sunt) astăzi confiscate și transformate în ocazii instagramabile sau de … marketing politic. Așa cum nații întregi plătesc cu procente tot mai mari din PIB-ul lor așa-zisa securitate, românii plătesc cu procente consistente din viața lor fiecare gură de oxigen pe care mai apucă să o ia atunci când, pentru perioade scurte de timp, reușesc să ajungă la suprafață.
Uitarea nu mai este nici ea posibilă. Trecutul e scormonit mai acerb ca fundul mării, atunci când și acesta a fost suspectat că ascundea comorile pierdute ale Atlantidei. Nu există personaj (la televizor) care să nu aibă vreo legătură cu statul paralel, cu sistemul corupt sau cu neamul securiștilor trădători de țară. Arbori genealogici întregi sunt răsuciți din rădăcina epocii de aur și aplecați spre obiectivul camerelor de luat vederi, așa încât fiecare ramură să capete sens în mințile privitorilor care … prea dornici ca să găsească explicații … cad în năvoade care nu fac altceva decât să ofere hrană proaspătă metabolismelor maligne ale unei balene în derivă (societatea în care trăim).
Singurul salvamar rămas pe malul marii învolburate, fluieră euforic în propriu-i fluier, fascinat fiind de ecoul astfel generat sub rotonde de capitoliu. Aplauzele celor înghesuiți să își aducă bărcile peticite în jurul salvatorului îi dau acestuia curaj, așa încât orice gând îndrăzneț pe care mintea lui odihnită poate să îl genereze, se transformă în adevăr absolut și în obiectiv ca și îndeplinit.
Cei loviți prea des de fundul mării par ajunși în imposibilitatea de a-și mai controla mișcările. Puținul aer rămas în plămânii lor este înlocuit cu apa sărată a mării, într-o zvâcnire deznădăjduită, care îi îndepărtează și mai mult de țărm. E cert că salvamarul nu îi va putea salva pe toți, dar pragmatismul alegerilor acestuia este deja proverbial, așadar … la fel ca și în cazul Titanicului … puținele locuri rămase în bărcile de salvare se vor vinde pe bani grei.
Norocul nostru, al românilor, stă în faptul că suntem obișnuiți să ne luptăm cu o mare … neagră. Așadar, dacă nu ne vom permite un loc în barca de salvare, va trebui să ne descurcăm înotând în imediata apropiere a bărcii și adunându-ne (din când în când) forțele, ținându-ne cu o mână (că e stângă sau dreaptă … nu mai contează) de marginea ambarcațiunii.
Dacă vom rezista suficient în acest mod, vom putea beneficia și de momentul inerent în care, unii dintre cei așezați confortabil în barcă vor fi aruncați de către salvamar peste bord, așa încât, la un preț corect și pe care să ni-l putem permite, să le luăm noi (cei de pe margine) locul. Deja, unele dintre biletele date pentru lansarea oficială la apă a ambarcațiunii salvatoare au ajuns la alte persoane decât cele pentru care fuseseră pregătite inițial, așadar renunțarea la pasageri pe durata călătoriei va fi … cu siguranță … posibilă.
Până atunci însă, românii trebuie să găsească o soluție pentru a-și alege căpitanul Titanicului lor, căci instrumentiștii care vor interpreta partitura finală au fost deja aleși. Căpitanul este totuși important, pentru că el va fi ultimul care va părăsi vasul, după ce acesta va începe să ia apă la bord.
Sursa imaginii: shutterstock.com, prin digi24.ro