Oraşul Ineu (judeţul Arad, România) şi comuna Tarhos (judeţul Békés, Ungaria) au obţinut împreună o finanţare de aproape 12,5 de milioane de lei din partea Uniunii Europene pentru a implementa proiecte comune de dezvoltare, a informat miercuri agenţia maghiară de presă (MTI).
István Kónya a relatat că cele două localităţi ar putea implementa proiecte comune de dezvoltare folosind finanţarea de 2,5 milioane de euro (12,5 milioane de lei) primită
Prin Programul Interreg România-Ungaria, Consiliul Local Ineu va renova fortăreaţa aflată pe teritoriul oraşului, iar autoritatea locală a comunei Tarhos, de doar 700 de locuitori, aflate în apropierea oraşului Békés, va întreprinde renovarea complexă a fostei case vânătoreşti, va amenaja vecinătatea acesteia şi va construi un drum, care va servi scopurilor turistice în viitor. În comuna din Ungaria, proiectul a şi început în mod oficial.
În cadrul prezentului concurs de proiecte europene, dintre toate dezvoltările turistice transfrontaliere româno-maghiare, acest proiect a primit cea mai generoasă finanţare.





















