În timp ce în România este o tensiune de neimaginat, atât în societate cât și în mediul privat, președintele Nicușor Dan pare lipsit de griji. Pare că acesta este dispus să ofere în continuare timp partidelor pro-occidentale pentru finalizarea pachetului de măsuri economice și fiscale care ar putea aduce o serie de soluții concrete în vederea diminuării deficitului bugetar. Încă nu s-a ajuns la niciun consens având în vedere că există păreri diferite. Până în acest moment se pare că s-au adunat în jur de 80 de surse de unde statul ar putea să facă rost rapid de bani. Așa cum era de așteptat, majoritatea va impacta direct cetățenii cu venituri mici și medii. Potrivit unor surse s-ar fi propus inclusiv tăierea burselor școlare, a ajutorului de înmormântare și a sprijinului care se acordă persoanelor defavorizate. Ne amintim că legat de gravitatea unora din aceste măsuri care au ajuns în spațiul public Nicușor Dan a spus că nu trebuie să ne panicăm deoarece vorbim doar de o schiță de lucru la nivelul comisiei tehnice și că încă nu s-a ajuns la o variantă finală. Cu privire la momentul în care vom ști cine este premierul care își va asuma toate aceste măsuri care vor genera tensiuni în rândul populației, președintele țării a anunțat recent în timpul unei conferințe de presă la Chișinău că este posibil să aflăm acest lucru în această săptămână, însă Nicușor Dan a subliniat că aceasta este o posibilitate și nu o promisiune. Această relaxare a președintelui îi nemulțumește și îi îngrijorează pe sindicaliști, pe oamenii de afaceri și pe bancherii din țara noastră. O ținută mai responsabilă și o solicitare fermă de a avea în cel mai scurt timp un bord legitim care să conducă statul se impune în situația în care ne aflăm într-un prag critic din punct de vedere economic și fiscal. Ne mai permitem să stăm și să asistăm la circul în care partidele pro-occidentale se joacă cu destinele acestei țări doar pentru că ele se țin cu dinții de scaunul guvernării? Ce se va întâmpla dacă nu se va ajunge la un consens legat de măsurile care trebuie luate mai departe? Cine trebuie să susțină reformele, taxele și impozitele care vor veni peste noi? Cine vor fi cei care vor trebui să se conformeze pentru a fi solidari cu țara? Cei cu venituri la limita supraviețuirii sau cei care s-au bucurat până acum de venituri „nesimțite” și de care nimeni nu se va atinge nici de acum încolo?
Sursa foto: presidency.ro





















