Ministerul Agriculturii a anunțat că prima tranșă din ajutorul de stat aferent programului Tomata din acest an, în cuantum de 1500 de euro per beneficiar, a ajuns în conturile Direcțiilor Agricole Județene în data de 16 iulie. De acești bani beneficiază fermierii care au cultivat tomate în spații protejate, sprijinul fiind acordat pentru ciclul I de producție. Silviu Pop – directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Sălaj (DAJ Sălaj) ne-a confirmat primirea banilor de la minister și a precizat că plățile către fermierii sălăjeni care fac parte din acest program au fost făcute în data de 19 iulie. De această primă tranșă de bani, acordată pentru înființarea culturii de tomate, beneficiază 46 de fermieri, cu un fermier mai puțin față de anul trecut. Cu privire la acordarea următoarei tranșe de bani directorul DAJ Sălaj a precizat că „diferența de 1500 de euro o vor primi agricultorii sălăjeni pentru valorificarea unei producții minime de 3 kg/mp pentru o suprafață de minimum 1000 de metri pătrați de spațiu protejat cultivat cu roșii în seră sau solar. Până în data de 2 septembrie inclusiv aceștia trebuie să depună facturile la sediul instituției noastre pentru a face dovada valorificării producției în supermarket-uri sau în magazinele de cartier”.