Un bărbat de 43 de ani şi un copil de nouă ani au decedat după ce s-au electrocutat, joi după-amiază, într-o piscină gonflabilă, în localitatea Cârţa din judeţul Sibiu. Echipaje ale ISU şi SAJ au intervenit pentru a-i resuscita pe cei doi, însă victimele nu au putut fi salvate.
Din primele cercetări, se pare că cei doi s-au sprijinit de marginea piscinei gonflabile care s-a înclinat astfel că un val de apă s-a revărsat în iarbă. Acolo se afla și pompa electrică, alimentată cu ajutorul unui prelungitor și așa s-ar fi electrocutat. Bunica i-a găsit pe amândoi și cineva din familie a scos prelungitorul din priză, dar era însă prea târziu.
Bărbatul de 43 de ani era plecat din copilărie din țară împreună cu părinții săi sași din Cârța. Venise împreună cu mama, soția și cei doi copii în vacanță.
”Astăzi, prin apel 112, poliţiştii din cadrul IPJ Sibiu au fost sesizaţi despre faptul că în localitatea Cârţa, două persoane, un adult şi un copil, s-ar fi electrocutat în timp ce se aflau într-o piscină. Din primele cercetările efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 43 de ani şi un minor de 9 ani, cetăţeni străini, s-ar fi aflat într-o piscină gonflabilă, iar din cauze care urmează a fi stabilite, s-ar fi electrocutat. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, persoanele nu au răspuns, fiind declarate decedate. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului, într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Sibiu.






















