Sic transit gloria mundi. „Astfel trece gloria lumii.” Această formulă latină, rostită la încoronarea papilor medievali pentru a le aminti că puterea pământeană este efemeră, răsună astăzi cu o forță aparte la Budapesta. Viktor Orbán, omul care a condus Ungaria cu o mână de fier timp de 16 ani, care s-a considerat vocea „democrației iliberale” și modelul salvator al Europei creștin-naționaliste, a pierdut astăzi, 12 aprilie 2026, alegerile parlamentare și, deci, puterea.
Cifrele sunt grăitoare și, pe măsură ce numărătoarea voturilor avansează, sunt din ce în ce mai categorice. Potrivit datelor oficiale de pe site-ul Biroului Electoral Național al Ungariei, după numărarea a peste 66 % din voturi, Tisza conduce cu 138 de mandate față de 54 pentru Fidesz-KDNP și 7 pentru Mi Hazánk, dintr-un total de 199 de locuri în parlament. Tisza depășea deja, încă de la jumătatea numărătorii, pragul de 133 de mandate necesar majorității de două treimi, cel care permite modificarea Constituției. Pe malul Dunării, Péter Magyar a declarat că „maghiarii au scris din nou istorie” și că prezența record arată că mai bine de șase milioane de cetățeni au considerat aceste alegeri ca importante. Și au dreptate. Istoria chiar s-a scris astăzi.
Deznodământul nu a mai lăsat loc de interpretări. Viktor Orbán a ținut un discurs la sediul Fidesz în care a afirmat că rezultatul alegerilor este „clar”, recunoscând înfrângerea. Înainte de discurs, Orbán și-a recunoscut înfrângerea într-o convorbire telefonică directă cu Péter Magyar, iar liderul Tisza a anunțat public că „premierul Viktor Orbán ne-a felicitat pentru victorie la telefon.” Era unui om care se declarase de neclintit s-a încheiat cu un telefon. Puțini ar fi pariat pe asta acum doi ani.
Orbán nu era un simplu prim-ministru. Era un sistem. Timp de 16 ani, a redesenat circumscripțiile electorale în favoarea Fidesz, a controlat aproape în totalitate mass-media maghiară și a transformat statul ungar într-un instrument de putere personală. Liderul de la Budapesta și-a impus țara drept model de democrație iliberală, a cultivat relații strânse cu Vladimir Putin și a criticat în mod regulat sancțiunile UE împotriva Rusiei. Și totuși, în fața unui electorat obosit de corupție și de scumpiri, sistemul a cedat. Campania Fidesz a fost una pur negativă, fără niciun mesaj real de unificare, dominată aproape exclusiv de tema războiului, un discurs care nu a reușit să atingă inimile alegătorilor preocupați de problemele lor cotidiene.
Dar cum au votat maghiarii din Transilvania? Aici trebuie să fim cât se poate de deschiși, chiar dacă adevărul doare. În România, cei aproximativ 600.000 de maghiari care s-au prezentat la vot în alegerile precedente l-au votat în proporție de peste 90% pe Viktor Orbán. La aceste alegeri, nimic nu sugerează că tabloul s-a schimbat fundamental. Însuși Kelemen Hunor a declarat că „peste 90% dintre maghiarii din România” sunt așteptați să voteze tot pentru Viktor Orbán. Prin urmare, astăzi, maghiarii din Transilvania s-au trezit în situația paradoxală de a vota masiv pentru un om pe care propriii conaționali din Ungaria l-au respins zdrobitor. O majoritate covârșitoare a electoratului din interiorul granițelor ungare a spus „ajunge”, în timp ce diaspora transilvăneană a continuat să sprijine tabăra învinsă. Este un divorț lent, dar perceptibil, între trăirile politice ale maghiarilor din Ungaria și cele ale maghiarilor din România.
Această prăpastie nu este întâmplătoare și nu s-a format de la sine. UDMR și-a consolidat în timp un rol dominant în reprezentarea politică a maghiarilor din România, iar această poziție s-a transformat treptat într-o relație de coordonare și influență tot mai puternică dinspre Budapesta, un proces descris adesea drept „fideszizare”. UDMR a mers, de altfel, mult mai departe decât o simplă simpatie politică. Viktor Orbán l-a invitat pe scena de la Debrecen pe Kelemen Hunor, pe care l-a prezentat drept „șeful ardelenilor”, iar Fundația Eurotrans a UDMR a coordonat înregistrarea a peste 311.000 de maghiari din Transilvania pentru votul prin corespondență. Au existat acțiuni nu doar de informare, ci de sprijinire directă a cetățenilor în procedura de înrolare în registrul electoral ungar, împărțirea buletinelor de vot, ajutor pentru completarea documentelor și colectarea voturilor, transferate ulterior spre consulatele maghiare controlate de Fidesz. La finalul mitingului de la Debrecen, Viktor Orbán i-a mulțumit personal lui Kelemen Hunor, subliniind importanța voturilor de peste graniță, pe care le considera „o întărire sufletească”.
Astăzi, această „întărire sufletească” nu a mai fost de ajuns. Și UDMR rămâne acum în postura incomodă a unui partid care a pactizat public, vizibil și asumat cu un perdant. Kelemen Hunor va trebui să explice propriilor alegători, partenerilor de coaliție din România și, mai ales noii puteri de la Budapesta, de ce a ales să se identifice atât de deplin cu un lider la apusul puterii sale. Este prețul loialității necondiționate față de un singur om, în locul loialității față de propria comunitate.
La Bruxelles, seara aceasta se consumă cu discreție, dar cu ușurare palpabilă. Deși instituțiile europene au evitat să comenteze în mod deschis alegerile, „majoritatea statelor membre vor fi destul de fericite să scape de Orbán”, după cum a spus un diplomat european, adăugând că „răbdarea și-a atins limitele”. Miza nu este deloc simbolică. Ungaria are blocate din mandatul lui Orbán 20 de miliarde de euro din cauza problemelor legate de statul de drept, iar un guvern Magyar va trebui să deschidă negocierile pentru deblocarea acestor fonduri, ceea ce presupune reforme reale ale sistemului judiciar, ale presei și ale clasei politice. Victoria lui Magyar trezește speranțe că Ungaria va crește cheltuielile pentru apărare, va înceta să trateze Ucraina ca pe un inamic și va deveni un partener NATO mai de încredere. Ungaria a reprezentat ani de zile un corp străin în arhitectura europeană, blocând decizii comune și flirtând cu Moscova în timp ce ridica fonduri de la Bruxelles. Sfârșitul acestei duble agende este o veste bună nu doar pentru UE, ci pentru întreaga regiune.
Revenind la căderea șefului FIDESZ, aș mai spune că există ceva profund uman în apusul lui Viktor Orbán. Nu pentru că ar merita compasiune, consecințele politice ale actelor sale vor fi judecate de istorie cu severitate, ci pentru că ea confirmă că niciun sistem de putere, oricât de bine construit și de blindat, nu poate rezista la nesfârșit voinței cetățenilor. Maghiarii au stat la cozi uriașe, au votat cu sentimentul că aceste alegeri contează, înregistrând cea mai mare prezență la urne din 1990 încoace. Și au ales schimbarea!
Este o lecție pe care ar trebui să o citească cu atenție și politicienii noștri, inclusiv cei care pretind că vorbesc în numele comunităților etnice din România. Mandatul politic nu este proprietate privată. El se câștigă cu fiecare generație, cu fiecare alegere, cu fiecare promisiune onorată sau trădată. Când uiți asta, și tu vei ajunge în locul unde se află astăzi Viktor Orbán.
Sic transit gloria mundi.
