În conformitate cu prevederile Legii 248/2015 privind stimularea participării în
învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și
completările ulterioare, stimulentul educațional se acordă: ,,copiilor din familiile care au
stabilit dreptul la venitul minim de incluziune acordat în baza Legii nr. 196/2016 privind
ajutor de incluziune și/sau ajutor pentru familia cu copii, cu modificările și completările
ulterioare.
Începând cu luna septembrie 2026 la sediul Direcției de Asistență Socială Zalău, se
preiau cereri pentru acordarea tichetelor de grădiniță pentru anul școlar 2026 – 2027,
Piața Iuliu Maniu nr. 4-6, camera 11, de luni până joi între orele 8:00 – 14:00 și vineri
între orele 8:00 – 12:00.
Documente necesare solicitării dreptului la stimulent educațional sunt
următoarele:
Cerere și declarație pe propria răspundere (TIP) completată și semnată;
Acte de identitate a membrilor familiei și certificate de naștere ale copiilor;
Certificat căsătorie, certificat deces, sentință de divort (după caz);
Documentele care atestă venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii
pentru toți membrii familiei, adeverință de salarizare, cupon de pensie etc.;
Adeverință de venit de la ANAF (Finanțe) pentru fiecare persoană majoră din
familie;
Adeverință de la unitatea de învățământ preșcolar (Grădiniță).
Condițiile de acordare a dreptului la stimulent educațional sunt următoarele:
Se acordă copiilor din familiile pentru care s-a stabilit dreptul la venitul minim de
incluziune acordat în baza Legii nr. 196/2016 privind ajutor pentru familia cu copii;
Acordarea stimulentelor educaţionale este condiţionată de frecvenţa regulată la
grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare de stimulent educaţional prevăzut de
prezenta lege;
În sensul prezentei legi, prin frecvenţă regulată se înţelege prezenţa zilnică a copilului
la grădiniţă în luna monitorizată, cu excepţia absenţelor motivate;
Se consideră absenţe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale,
următoarele cazuri, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 50% din zilele de
grădiniţă :
a) absenţe medicale: motivate, numai dacă părinţii aduc scutiri medicale
corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniţă. În
caz excepţional, o singură dată pe an şcolar, copiii pot beneficia de tichete sociale şi dacă
în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniţă, din motive medicale;
b) învoiri: copiii pot fi învoiţi de către părinţi în limita a 3 zile pe lună, cu condiţia
anunţării cadrelor didactice.
Valoarea unui tichet social/lună este de 265 lei.
Bunuri ce conduc la excluderea acordării dreptului la stimulent educațional sub
formă de tichet social pentru învățământul preșcolar, cuprinse în anexa nr. 4 la
H.G. nr. 1154/2024 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul
minim de incluziune, respectiv:
A. Bunuri imobile
Clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenuri situate în
intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în
afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente.
B. Bunuri mobile
1. Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe
drumurile publice ;
2. Autovehicul cu drept de circulaţie pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10
ani, cu excepţia celor utilizate şi/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi
;
3. Şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni, cu excepţia celor
necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei
„Delta Dunării”.
C. Depozite bancare
Cel puţin unul dintre membrii familiei deţine, în calitate de titular, unul sau mai multe
conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori faţă de valoarea
câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
NOTĂ:
În situaţia în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei
singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în
închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl
are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul
valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului.
Persoana sau familia care deţine pe lângă locuinţa de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă
clădire/spaţiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de
mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
Informații se pot obține la sediul Direcției de Asistență Socială Zalău, Piața Iuliu
Maniu, nr. 4-6, sau la telefon 0260.661.769 .










