Rândurile următoare îi aparțin părintelui Mihai Venter, preot militar la Inspectoratul de Jandarmi Timiș
Iubirea care nu moare
Sâmbăta Morților – Moșii de iarnă este ziua în care Biserica ne învață un adevăr profund: moartea nu rupe comuniunea, ci o așază în mâinile iubitoare ale lui Dumnezeu.
Astăzi nu facem doar pomenire. Astăzi mărturisim credință. Credință că cei adormiți nu sunt pierduți, ci (ne) așteaptă. Credință că iubirea nu se sfârșește la marginea mormântului.
Noi nu ne rugăm pentru morți ca pentru unii care nu mai există, ci pentru persoane vii înaintea lui Dumnezeu. „Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al viilor.” (Marcu 12, 27)
Când aprindem o lumânare, când dăruim colivă, când rostim un nume la Sfânta Liturghie, noi afirmăm că iubirea continuă.
Și totuși, în inima noastră rămâne dorul. Acel gol care nu se umple cu nimic pământesc, acea tăcere care poartă numele cuiva drag și pe care o simțim mai apăsat la ceas de seară sau în zilele de sărbătoare.
Simt și eu, că, în ultima vreme, parcă, tot mai mulți oameni dragi mie se adună de pe pământ în Cer și trec, de pe pomelnicul celor Vii pe acel al Adormiților. Și simt un dor…
Dorul nu este lipsă de credință. Este dovada că am iubit cu adevărat
Moșii de iarnă ne aduc aminte că nu trăim la întâmplare, ci trăim în perspectiva Învierii.
Există o iubire „mai tare decât moartea” (Cântarea Cântărilor 8, 6). Aceasta este iubirea lui Dumnezeu. Noi putem uita, putem slăbi în amintire, dar Dumnezeu nu uită niciun nume. Fiecare persoană este chemată la El … la Înviere.
De aceea, pomenirea de astăzi nu este o zi a disperării, ci a nădejdii. Nu este o zi a tăcerii reci, ci a comuniunii calde. Nu este sfârșit, ci așteptare.
Și, da. Moartea există.
Durerea despărțirii e reală.
Dar ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci Învierea
