Nu ne surprinde că madam Cotza a fost trimisă în judecată din nou, de data aceasta sub acuzația de evaziune fiscală în formă continuată. Aceasta, împreună cu soțul ei, sunt suspectați că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape 400.000 de lei prin omiterea înregistrării în contabilitate a unor operațiuni comerciale și a veniturilor obținute. Nouă ni se pare o sumă mică la pretențiile pe care le avea și le afișa Cotza, atât în calitate de patroană de chioșcuri ce condiționa vânzarea și politica ziarelor concurente, cât și în calitate de membru PSD, care, odată cu debarcarea ei de la conducerea filialei, s-a apropiat de PNL-ul lui Bode. Ce să faci, cei care se aseamănă se apropie…
Potrivit anchetatorilor, faptele s-au derulat pe o perioadă de peste 13 ani, între 2007 și 2020. În calitate de administratori ai unor firme, Cotza, împreună cu soțul ei, ar fi acționat repetat, urmărind aceeași metodă infracțională. Ei ar fi omis în mod deliberat evidențierea în contabilitate a operațiunilor comerciale realizate și a veniturilor obținute, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.
Aici am vrea să amintim o situație din 2006, când personal am cerut contractele dintre Primăria Zalău și firma de vânzare prin chioșcuri ale fostei viceprimărițe, după ce aceasta fagocitase chioșcurile societății de distribuție a presei Rodipet și pe care le-am dat la „liderul presei sălăjene” să scrie un articol despre faptul că în contractele pentru spațiile de vânzare pentru ziare prețul era mai mic, iar în cele în care se vindeau și altceva, de exemplu țigări, prețul trebuia să fie altul. Acum vă lăsăm pe voi să vă imaginați cât ar fi fost suma câștigată nu doar prin închirierea unor spații la subpreț, dar și prin vânzarea altor bunuri, altele decât ziarele, precum țigări, etc., prin aceste chioșcuri, în condițiile în care nu îmi amintesc să fi primit un bon fiscal la cumpărarea unui pachet de țigări, pe care nu l-am cumpărat să-l fumez, ci să demonstrez atunci, în 2006, practica de care acum, după o perioadă ca în romanele lui Dumas, vedem că în sfârșit procuratura o întreabă pe madam Cotza și pe al ei scump soț.
Ca o ironie a sorții, la sfârșitul anului trecut, când la ceremonia de înmânare a certificatelor de parlamentari la sediul Prefecturii din Sălaj, am întrebat comisia dacă redistribuirea mandatului lui Bode nu s-a obținut tot așa, prin „interferențe ruse”, cum acuza PNL victoria din primul tur al lui Georgescu, Cotza în haină de jurnalistă si prea apropiata acestui partid, a simțit nevoia să se bage în seamă pentru a spune că redistribuirea mandatului s-a făcut în baza legii, la care am spus că, dacă ar fi fost doar legea, ea era de mult închisă… acum chiar dacă se bucură de prezumția de nevinovație, totuși nu putem sa nu intrebăm să fie acesta anul cu noroc…? În ce privește „liderul presei sălăjene”, nu a scris nimic la acea vreme despre situația pe care v-am povestit-o, dar acum, când presa tipărită stă să moară, unii care mureau de grija și diacriticele altora si alții care cred că ei vor fi ultimi care vor stinge lumina la această presă se plâng de atentat pentru că Poșta Română le-a mărit comisioanele la distribuire…dar nu se plângeau când, la chioșcurile lui Cotza, le rămâneau ziarele sub tejghea și clientului i se propunea pe cel al ei..