Două persoane din municipiul Zalău, în vârstă de 46 și respectiv 70 de ani, sunt cercetate în cadrul unui dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza datelor furnizate de IPJ Sălaj aceste persoane care au calitatea de administratori sunt bănuite că în perioada 2015 – 2017 nu au înregistrat sau ar fi înregistrat parțial veniturile obținute din actele de comerț realizate de societate, cauzând astfel un prejudiciu bugetului statului în valoare de 166.632 de lei. Având în vedere faptele constatate, oamenii legii au pus sechestru asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând celor două persoane. Pentru faptele comise polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au propus ieri trimiterea în judecată a administraților vizați. Aceștia ar urma să răspundă în fața legii pentru săvârșirea infracțiunilor existente în Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.




















