Un bărbat de 56 de ani din comuna Grădinari, judeţul Caraş-Severin, a rămas fără 12.000 de lei după ce a fost prins abandonând un câine de talie mare pe marginea unui drum naţional, la doar o săptămână după ce îl luase cu intenţia de a-l îngriji. Este vorba despre amenda maximă prevăzută de legislaţia privind protecţia animalelor pentru o astfel de fapt.
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost sesizaţi vineri că o persoană ar fi lăsat un câine pe DN 57, pe tronsonul dintre Greoni şi Oraviţa. Verificările au condus la identificarea bărbatului, care preluase cu aproximativ o săptămână înainte un câine metis de talie mare, cu scopul declarat de a-l îngriji, dar l-a abandonat ulterior chiar pe marginea şoselei.
Poliţiştii l-au sancţionat pe bărbat cu amenda maximă prevăzută de lege, în valoare de 12.000 de lei. Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor clasifică abandonul drept contravenţie, pedepsită cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 12.000 de lei.
Reprezentanţii Poliţiei transmit că animalele nu ar trebui preluate doar pentru a fi abandonate ulterior, atunci când îngrijirea lor devine incomodă, subliniind că responsabilitatea faţă de un animal presupune grijă şi implicare pe toată durata vieţii acestuia. Persoanele care nu mai pot îngriji un animal sunt încurajate să găsească soluţii responsabile, precum încredinţarea acestuia unui nou deţinător sau contactarea asociaţiilor de protecţie a animalelor ori a autorităţilor competente pentru adopţie.
Autorităţile atrag atenţia că, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, animalele abandonate sunt expuse unor riscuri majore, precum deshidratarea, insolaţia sau chiar decesul, iar cele lăsate nesupravegheate pe drumurile publice pot pune în pericol şi siguranţa traficului rutier.


















