Este uimitor cât de incapabilă este Biserica Ortodoxă Română prin oamenii săi de a distinge răul de bine, astfel încât să ajungă să facă comunicate aberante precum cel în care „reafirmă angajamentul ferm faţă de apartenenţa la UE”. Până și demonii obișnuiți cu propaganda și manipularea zilnică a oamenilor, precum cei de la ProTV, au recunoscut „intervenția rarismă” în prag de alegeri a acestei instituții care pare să uite trecutul și, implicit, să repete greșelile făcute în trecut, cu toate consecințele nefaste.
Cu siguranță și preoții din URSS erau pentru „angajamentul ferm” față de apartenența la monstrul URSS (model pentru UE), asta după ce, în perioada 1937–1938, majoritatea episcopilor și preoților au fost uciși sau încarcerați (în special cei catolici). Pe teritoriile ocupate de germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum regiunea Pskov în 1941, era imposibil să găsești un singur preot activ pentru a ține predici în rândul populației de zeci de mii de oameni, astfel că au fost nevoiți să trimită o misiune specială din Letonia, care rămăsese independentă în majoritatea perioadei de regim sovietic, astfel încât unii preoți ortodocși ruși au putut supraviețui acolo.
„Trebuie să înțelegeți că bolșevicii conducători care au preluat Rusia nu erau ruși. Îi urau pe ruși. Îi urau pe creștini. Pătrunși de ură etnică, au torturat și masacrat milioane de ruși fără o fărâmă de remușcare umană. Nu se poate subestima acest lucru. Bolșevismul a comis cel mai mare masacru uman din toate timpurile. Faptul că majoritatea lumii este ignorantă și indiferentă față de acest imens crimă este dovada că mass-media globală se află în mâinile făptașilor.”
ALEKSANDR SOLZHENITSYN
Tot așa, pe modelul sovietic, și în România mulți preoți de toate confesiunile și-au pierdut viața pentru că au refuzat să colaboreze cu regimul care ne aducea „omul de tip nou”, adică acel „progresist” de acum, dezaxat care nu s-a hotărât ce e bărbat sau femeie. Însă au fost și excepții, adica mai mult regulă in Biserica Ortodoxă, mulți au devenit colaboratori ai regimului comunist, exact cum acum mulți devin colboratori acestei construcții denumite pompos „Uniunea” Europeană, în care românii continuă să fie cetățeni de mâna a doua, dar în care li se cere, pe zi ce trece, să se dezică de valorile creștine și de familia tradițională.
În acest moment de cumpănă pentru români, cel mai dezamăgitor este că tocmai instituția care ar trebui să învețe că în viață nu contează doar „pâinea”(prosperitatea), ci mai ales Cuvântul lui Dumnezeu, face un comunicat în care își arată volat susținerea pentru o construcție utopică și implicit pentru un anumit tip de candidat, care ar putea duce la distrugerea Bisericii sau, dacă nu, în transformarea acestei instituții într-un mijloc de reprimare, ca pe timpul comuniștilor, a libertăților fundamentale ale oamenilor, precum dreptul la liberă exprimare, dreptul de a-ți alege și manifesta religia, etc.
Am văzut cu toții în pandemie cât de ușor ni se pot lua drepturile, chiar de către cei care își umpleau gura cu „valori” și „libertăți”. De aceea, este foarte important să vă întrebați ce fel de libertate vă doriți: una condiționată de nebunii de la Bruxelles, „unitate” cu toți demonii din Occident, de „prosperitate” în rate, de „stabilitate” în care copiii vă sunt trimisi să lupte pentru interesele americanilor anticreștini?
Adevărul despre această „uniune” îl veți înțelege doar când veți înțelege cum s-a născut URSS-ul și cine a finanțat revoluția bolșevică.