În zilele care urmează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va plăti fermierilor sumele de bani care li se cuvin după ce în data de 1 august au fost publicate în Monitorul Oficial sumele alocate de stat. Este vorba despre diferența rămasă restantă din trimestrul IV a anului trecut cât și pentru primul trimestru din acest an. Guvernul a suplimentat suma alocată pentru acest an cu 103 milioane lei. Suma alocată se ridică la 167.278.447 lei, 51.153.038 lei acoperind plata sumelor restante aferente trimestrului IV din anul 2024 și 116.125.408 lei pentru plata primului trimestru din anul în curs. Pentru acest an subvenția pentru motorină este de 2,213 lei/litru. APIA a anunțat că o parte din fermieri nu vor intra în posesia banilor, ca urmare a unor nereguli sesizate la fermieri (nerespectarea angajamentelor asumate pentru măsurile de dezvoltare rurală, furnizarea de conturi invalide sau care au expirat) sau a unor probleme legate de activitatea curentă a instituției (controale administrative îngreunate în cazul intervențiilor cu condiții de eligibilitate multiple, suprapunerea anumitor activități ca urmare unui număr redus de funcţionari, mai cu seamă în centrele judeţene/locale).
Sursa foto: agrointel.ro





