Săptămâna viitoare, peste 500 de copii din patru școli gimnaziale din județul Sălaj vor avea parte de o experiență educativă inedită, prin participarea la atelierele educaționale de vară organizate de Asociația RO Solidaritate. Evenimentul este rezultatul unei colaborări internaționale între această organizație umanitară non-profit din Franța, agenți economici locali din Zalău și numeroși voluntari implicați activ în comunitate.
Asociația RO Solidaritate are sediul în Maisons-Laffitte, regiunea pariziană, și are ca obiectiv principal sprijinirea copiilor prin inițiative educaționale, culturale și umanitare. De asemenea, asociația oferă suport familiilor române care călătoresc în Franța împreună cu copiii pentru tratamente medicale de specialitate.
Ediția din acest an a atelierelor educaționale de vară este realizată în parteneriat cu Asociația „Ion Creangă” din Zalău, Asociația VeDem Just și mai multe școli din județul Sălaj, și beneficiază de sprijinul sponsorilor WORLD WIDE BIZCOM SRL, Business Center Zalău, precum și al altor firme private locale. Un aport considerabil vine și din partea unor persoane implicate în mod voluntar în proiect, precum L.F., T.G., L.M.C., E.C.M., D.C. și O.R. Pentru prima dată, evenimentul beneficiază și de implicarea tinerilor voluntari din cadrul Consiliului Local al Tinerilor Zalău. Pentru al treilea an consecutiv, susținător și partener media al proiectului este TransilvaniaTV.ro.
Copiii vor avea ocazia să participe la activități variate și interactive, printre care:
• ateliere de educație juridică;
• activități ecologice și de conștientizare privind protejarea mediului;
• ateliere de patrimoniu cultural;
• cursuri de prim ajutor și educație sanitară;
• întâlniri educative cu medici stomatologi de la Adela by Denta Clinic, unde vor învăța despre igiena orală și îngrijirea danturii.
Toate aceste activități sunt menite să contribuie la dezvoltarea unor deprinderi sănătoase, la creșterea nivelului de cunoștințe al copiilor și la conștientizarea importanței unor valori fundamentale precum respectul pentru natură, sănătatea și istoria națională. Organizatorii promit și câteva surprize plăcute pentru cei mici, pentru a transforma această săptămână într-o experiență de neuitat.
Pentru mai multe informații despre desfășurarea activităților sau despre modalitățile de implicare, cei interesați pot accesa pagina de Facebook a asociației: facebook.com/RoSolidaritate sau site-ul oficial: ro-solidaritate.fr.
Un gest frumos de solidaritate internațională, educație și implicare comunitară, care aduce zâmbete și cunoaștere în rândul copiilor din Sălaj.























