În luna februarie a anului trecut scriam un articol cu privire la faptul că zălăuanii nu se mai bucură de un ceas funcțional în zona centrală. La acea dată ni s-a explicat că autoritățile locale nu au alocat bani pentru schimbarea acestuia. Pentru că am vrut să aflăm care sunt planurile primăriei cu acest simbol al orașului, purtătorul de cuvânt al instituției ne-a declarat atunci că „administrația locală este preocupată de reabilitarea zonei, iar în cursul acestui an se va interveni atât cu lucrări de modernizare pe terenul aferent, cât și la nivelul ceasului”. S-a încheiat anul și am început unul nou, iar până în prezent nimic nu s-a schimbat. Cert este că în loc de un afișaj digital funcțional ne putem uita acum doar la păsările care par să le placă să fie privite de cetățenii care trec prin zonă. Pentru că a trecut deja un trimestru din anul 2025 am dorit să aflăm cum evoluează planurile legate de acest ceas care zace nefuncțional fix în inima municipiului. Am primit din nou asigurări că vom avea un ceas nou cel târziu până la finalul acestui an. Ținând cont că vom avea și un primar nou, rămâne totuși de văzut dacă planurile de pe hârtie vor mai fi puse în practică pentru că știm cu toții că fiecare administrație nouă vine la pachet cu un set nou de proiecte, strategii și priorități. Până una alta nu ne rămâne decât să sperăm că ceea ce ne-a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău va deveni într-o zi realitate: „înlocuirea ceasului din zona centrală este cuprinsă în lista de investiții pe anul 2025 și în programul de activitate al societății Citadin Zalău SRL. Pentru acest obiectiv de investiții reprezentanții societății Citadin pregătesc documentația tehnică pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, urmând ca în perioada mai – iulie să fie demarate lucrările.” Deși nu se știe exact cât vor dura aceste lucrări din momentul în care acestea vor și începe, am fost totuși informați că „pe lângă înlocuirea ceasului, zona aferentă va fi modernizată. Pentru aceste investiții în bugetul pe anul 2025 a fost cuprinsă suma de 630 mii lei”, așa după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău. Sperăm ca informațiile furnizate de primărie să nu fie o simplă păcăleală de 1 aprilie.






















