joi, 15 octombrie 2026
Acasă ȘTIRI Cine va conduce România, dacă va mai exista, după războiul impus de...

Cine va conduce România, dacă va mai exista, după războiul impus de progresiștii europeni?

0
84

În România, din cauza cenzurii promovată de CNA, anumite subiecte, precum riscul unui război real cu Rusia, cauzat nu din vina ei, ci din dorința progresiștilor de a conduce lumea și de a „o repara” după chipul și asemănarea lor diabolică, nu sunt luate în considerare.

Într-o vreme, era la modă printre ‘telectualii promovați agresiv de televiziunile miluite cu bani de către veșnica coaliție toxică PNL-PSD să se repete acea frază: „Cine uită istoria riscă să o repete.” Doar că aici se pune o altă problemă: nu uitarea ei, ci necunoașterea ei. Mulți dintre noi am studiat istoria oficială ce ne-a fost băgată pe gât de regimul comunist, iar mai apoi de neocomuniști transformați în socialiști și liberali, care s-au perindat la guvernare prin rotițe și prin permisiunea stăpânilor pe care, în continuare, îi ling fără să cârnească atunci când vine vorba de politica externă a României.

După căderea URSS-ului, despre a cărui naștere puțini dintre noi știm cine și ce a fost în spatele ei – iar aceste lucruri nu le-am învățat pe „surse oficiale” –, ni s-a vândut ca bau-baul suprem Rusia. Acum, de când au nevoie să elimine popoarele pentru a le subjugă unei elite parazite, împing la extrem ideea că, pentru orice, Rusia ar fi de vină.

Dacă te plângi de modul cum e condusă țara, de halul în care a ajuns această țară, cu polițiști tot mai agresivi și mai slab pregătiți, cu judecători incapabili să mai înțeleagă o probă, cu politicieni care nu mai sunt nici de dreapta, nici de stânga, dar care s-au transformat într-o nomenclatură de „demnitari”, automat ești numit putinist.

Însă, ca și „putinist”, vă spun doar un lucru: posibilitatea unui război cu Rusia este doar o chestiune de timp. Și atunci se pune problema, odată dezastrul produs – pentru că să nu-și închipuie nimeni că ceea ce spune un nebun ca Rutte, pus șef la NATO, nevotat de nimeni, o să pună în genunchi o țară de dimensiunile Rusiei –, cine va conduce România asta, în condițiile în care va mai exista o Românie?
Românii care vor supraviețui vor trebui să nu repete greșeala făcută imediat după lovitura de stat din 1989, și anume de a lăsa lucrurile nerezolvate și neplătite, adică de a lăsa aceleași structuri, cu aceiași oameni, să-și continue activitatea ca și cum nu ar fi fost responsabili de crimele comunismului și abuzurile regimului. Va trebui ca cei care au rămas să-și pună problema unei schimbări radicale, și când spun „radicale”, mă refer la modul cum au fost eliminați și hăituiți naziștii.

Pentru ca să nu vă faceți iluzii: progresiștii de azi nu sunt diferiți de bolșevici și naziștii de atunci — aceleași metode, aceeași ură față de libertate, aceleași pretenții de a reeduca omenirea după o ideologie bolnavă și totalitară, doar ambalate modern, cu termeni „inclusivi” și „progresiști”.

Așa că, cine va supraviețui unui scenariu în care și România este împinsă spre sinucidere – așa cum au făcut cu Ucraina – să se întrebe serios cui va da puterea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.