Dăm pâinea de la gura românilor pe rachete de miliarde de lei. Nu mai suntem în criză?

0

Astăzi s-a aprins un subiect cu privire la faptul că am urma să cumpărăm în acest an niște rachete Mistral din Franța care ar costa decât 2 miliarde de lei. De fapt propunerea de achiziție a fost făcută încă de anul trecut, în cadrul unui amplu plan al Uniunii Europene. Și ne amintim că în noiembrie s-au făcut niște vizite prin Franța și nu în scop turistic. S-a pus totul la punct și în timp ce alții ne dictează și noi ne supunem obedienți. Dar în contextul în care cică nu mai sunt bani la buget și trebuie să punem taxe și biruri noi pe populație de ce le cumpărăm mai exact? Mai grav este că se zice că această tranzacție a fost înscrisă deja în planul de guvernare asumat cu toate că cică nu s-a făcut o licitație în acest sens. Nu-i stres, ăsta să fie cel mai mare bai. Dar oare ce facem cu ele? Le ținem în ramă sau noi le cumpărăm pentru că așa trebuie și mai apoi o să le donăm altor state vecine pentru că așa trebuie? Bun, deci dacă-i musai cu plăcere. Noi strângem din nou cureaua pentru înarmare, că tot mărirăm PIB-ul că așa ni s-a spus de mai sus. E bine zic, să dăm bani fără număr că doar luăm tot fără număr și de la angajați și de la pensionari. Și uite așa pic cu pic se adună, nu? Întrebat astăzi de jurnaliști de ce cumpărăm aceste rachete fără achiziții publice premierul nu a răspuns. Ascunde ceva? La ce datorii avem ce mai contează două miliarde de lei…un fleac!

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.