Demitizarea lui Mihai Viteazul: Când un profesor USR-ist din Zalău promovează o viziune neomarxistă a istoriei

0

Discuția din Consiliul Local Zalău privind proiectul amplasării și realizării statuii lui Mihai Viteazul în vecinătatea bulevardului care îi poartă numele a scos la iveală modul în care un consilier local USR-ist gândește despre istoria României și despre una dintre personalitățile importante ale acesteia. Modul în care gândește nu ar fi o problemă dacă respectivul nu ar fi și profesor de istorie, dar ne obligă să ne întrebăm și să întrebăm Inspectoratul Școlar din Sălaj ce anume învață acest profesor la școală elevilor, mai ales în condițiile în care partidul său se declară de „dreapta”, iar cultura de tip „cancel” este specifică celor de stânga neomarxiști, celor care fac orice pentru destabilizarea și demoralizarea popoarelor și a națiunilor lor. Prin demoralizare se distruge orice națiune, iar demoralizarea prin demitizare sau prin rescrierea istoriei sunt cele mai perverse metode de a o distruge. Asta pentru că miturile au ajutat întotdeauna la definirea și consolidarea identității culturale a unui grup sau a unei societăți, deoarece ele oferă oamenilor un sentiment de apartenență și de legătură cu istoria și tradițiile lor.

Consilierul local USR Alin Guler a încercat o astfel de demitizare și de rescrie a istorie românilor in cadrul acestei discuții. „La momentul 1600 – 1601 nu exista ideea de națiune, de popor. Această teză, cum că Mihai Viteazul a făcut prima unire, a fost inoculată în istoriografia românească în perioada comunistă, tocmai pentru a glorifica trecutul, la fel cum și dacii au fost cei mai grozavi din toată antichitatea. Tot în această notă, Mihai Viteazul este cel care, pentru a-și susține campaniile militare de cucerire a Transilvaniei și Moldovei, pentru a le aduce în frontul anti-otoman, i-a legat pe țăranii din Țara Românească de glie, adică le-a interzis să se mute de pe un domeniu pe altul, pentru a asigura o stabilitate în ceea ce privește taxele și impozitele pe care boierii fideli lui și care au acceptat să meargă cu el în această campanie să le aibă asigurate. (…) Nu a fost o unire, a fost o cucerire.” a declarat Guler.

USR Salaj

Este adevărat că în susținerea și argumentarea proiectului supus la vot, primarul a folosit cuvântul „națiune” în loc de neam și atunci probabil consilierului neomarxist i-au dat fiorii la auzul acestui cuvânt care de obicei îngrozește progresiștii din toată lumea ce împing oamenii spre o globalizare în care toți sunt o „apa și un pământ” și au pe ei doar codul de bare QR și astfel sunt chiar legați de glia neomarxiștilor. Însă, cum poate un profesor de istorie să nu înțeleagă că ideea de popor și cea de națiune au evoluat și s-au conturat la toate popoarele în diferite etape și contexte cultural-politice? La noi, a fost acest context în timpul domniei lui Mihai Viteazul, când la 27 mai 1600, s-a realizat pentru prima dată unirea politică a celor trei țări românești cu un singur conducător. Dincolo de exagerările istoriografiei românești din perioada comunistă, nu se poate spune că acest eveniment nu a avut un efect asupra generațiilor următoare (chiar și printr-un proces de mitizare a lui Mihai Viteazul) care și-au dorit această unificare, pe baza credințelor și datinilor strămoșești împărtășite de locuitorii acestor trei state. De fapt, chiar „glorificarea trecutului” și în niciun caz întinarea lui sau bagatelizarea lui în stil neomarxist a dus la consolidarea identității naționale și la inspirarea, motivarea românilor de a se uni într-un singur stat la 1918. Este absolut halucinant că un profesor de istorie român chiar în Transilvania, unde românii s-au jertfit cumplit pentru a-și putea afirma identitatea față de „uniunea celor trei națiuni” (Unio trium nationum 1437), într-un oraș în care trupele lui Horthy au măcelărit oamenii doar pentru că erau români, nu dă importanță evenimentului și nici personajului care a făcut posibilă acest punct de pornire pentru ideea de națiune și stat al românilor.

La fel și cu dacii, cum poate un profesor de istorie român să nu vadă cât de grozavi au fost dacii dacă pentru a fi cuceriti de armata cea mai puternică a acelor timpuri a fost nevoie de două războaie și de un trădător? De aceea, nu putem să nu ne întrebăm ce anume acest profesor de istorie predă elevilor români la școală? Elevi trecuţi printr-un eventual proces de demoralizăre, demitizare, rescrie a istoriei față de lianturi de tip Mihai Viteazul, vor deveni ei înşişi agenţi ai demoralizării ca viitori cetăţeni români și pot duce la destabilizarea națiunii române. Așa că mare atenție, dragi părinți, și la profesorii care vă învață copiii, dar și la consilierii pe care îi votați..

TransilvaniaTV.ro - Abonamente - Accesează multiple beneficii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.