TransilvaniaTV LIVE pe YouTube
Acasă ȘTIRI Politică Dominic Fritz vrea pe bune șefia USR

Dominic Fritz vrea pe bune șefia USR

0

Dominic Fritz nu mai vrea să fie președintele interimar al USR, visând să-l conducă cu adevărat din postura de președinte cu acte în regulă. Acesta a anunțat recent planurile pe care le are, mult mai ambițioase decât cele standard de primar al Timișoarei: „am intrat într-un context politic în care USR are șansa să devină principalul partid din România. Îmi doresc să fiu parte din acest drum și de aceea candidez la Președinția USR”. Când va deveni USR principalul partid din România? Când vor dispărea PSD și PNL? Interesantă ambiția. Fritz a mai declarat că ar putea realiza totuși acest lucru atâta timp cât a reușit acest lucru pe plan local: „Dincolo de buna guvernare locală, am trezit ambițiile mari, aspirațiile la mai mult bine pentru o majoritate a timișorenilor. Dincolo de viziune, muncă în echipă și soluții, acesta a fost secretul victoriei noastre de anul trecut, când am câștigat al doilea mandat de primar al Timișoarei, iar USR s-a reconfirmat ca principala forță politică a orașului”.

Și totuși, viziunea primarului timișorean pare una destul de bine conturată: „o viziune care ne poate transforma dintr-un partid de nișă, al urbanului mare, în cea mai importantă forță politică a României, care câștigă alegerile. Știu că asta ne dorim cu toți și mai ales că asta își doresc alegătorii USR: să fim mai mari, mai puternici, să vorbim cu toți. Putem să ieșim din bulă și am demonstrat că avem capacitatea să strângem în jurul nostru majorități, acolo unde am câștigat primării”.

TransilvaniaTV LIVE pe YouTube

Pentru a înfăptui totuși această ambiție personală președintele interimar al USR are totuși o cale lungă de traversat în actualul context economic, politic și social. Sunt ceva șanse ca Fritz să preia șefia partidului, însă ce șanse sunt să repoziționeze și să reformeze partidul în direcția propusă? Cu ce „arme” s-ar putea bate partidul cu mamuții din politica românească? Ce mutări strategice ar putea face astăzi neamțul pentru USR-ul de mâine?

 

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.