luni, 2 noiembrie 2026
Acasă Recente Două persoane și-au pierdut viața, după ce autoturismul a fost acroșat pe...

Două persoane și-au pierdut viața, după ce autoturismul a fost acroșat pe calea ferată de un tren

0
185

Două persoane și-au pierdut viața, duminică seara, în urma unui grav accident feroviar produs în cartierul Episcopia din Oradea, la o trecere la nivel cu calea ferată, unde un tren a intrat în coliziune cu un autoturism.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Crișana’ al județului Bihor, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 18:35. La locul tragediei au fost mobilizate de urgență patru echipaje de pompieri militari, cu trei autospeciale de intervenție – dintre care două de descarcerare grea , o ambulanță SMURD tip B2 și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

În autoturism se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, care au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinii.

‘Din nefericire, echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a le salva, medicul prezent la fața locului declarând decesul acestora, victimele prezentând leziuni incompatibile cu viața’, se arată în comunicat.

Potrivit comunicatului Poliției, din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că trenul de călători, care circula pe relația Satu Mare – Oradea, ar fi acroșat autoturismul aflat în traversarea trecerii la nivel cu calea ferată.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.