Elena Lasconi rămâne în cursa prezidențială chiar și fără sprijinul partidului și banii de campanie

0

Liderii USR au demarat astăzi în cadrul Biroului Național un atac dur la adresa Elenei Lasconi. Ședința s-a încheiat cu decizia de retragere a sprijinului politic pentru aceasta, pe fondul unui scor mult prea mic înregistrat la ultimele sondaje în care românii și-au exprimat intenția de vot. În consecință, candidata USR a lansat și ea un atac la adresa colegilor din partid. Într-o conferință de presă aceasta a recunoscut că a luat act de  decizia Biroului Naţional de astăzi, însă legat de acest subiect aceasta a spus că „Biroul Naţional, conform statutului, nu are puterea să numească un candidat, ci Congresul. Să nu uităm că delegaţii la congres au votat peste 94 – 95% anul trecut, susţinerea mea, pentru candidatura la prezidenţiale”.  Mai mult, Elena Lasconi este decisă să nu renunțe la candidatură și și-a motivat decizia astfel: „eu sunt născută pentru lupte grele. Cele uşoare nici măcar nu ştiu cum arată. Nu mă retrag, voi continua lupta, pentru că aici nu este vorba doar despre USR. Este vorba despre România”. Cu privire la cei pe care Elena Lasconi îi suspectează că au săpat-o pe la spate aceasta a declarat următoarele: „îl suspectez pe pierzătorul Ionuţ Moşteanu, a pierdut primăria Piteşti şi acum probabil există promisiuni din partea lui Nicuşor să fie el candidatul la Primăria Capitalei, sau poate Drulă. Nu ştiu ce târguieli se fac, pentru că asta mi se pare că dă o direcţie de lipsă de respect faţă de oameni. Oamenii nu sunt nişte saci de cartofi, pe care să-i muţi dintr-o parte în alta, că vrei tu să faci asta. Eu cred că înţelept era să rămânem în luptă, să fim în luptă, mai facem măsurători şi în ultima săptămână puteam să luăm o decizie. Eu nu predau armele. V-am spus, chiar şi atunci când nu o să mai am arme, o să mă ridic şi o să lupt”.

Acum rămâne de văzut dacă apropierea USR de Nicușor Dan va fi o alegere fericită. Cert este că Elena Lasconi nu crede în acest scenariu. Aceasta a declarat că nu a mai vorbit recent cu Nicușor Dan și nu consideră că acesta va mai avea curajul să o sune pentru a-i cere să se retragă din cursa electorală, argumentându-și poziția astfel: „de asta nici nu cred în candidatura lui, pentru că el nu răspunde la telefon, nu preia iniţiativa, întotdeauna îi lasă pe cei din jurul lui să facă asta. Chiar dacă există multe persoane pestriţe în jurul lui, asta mă şi sperie, într-un fel, că independentul de fapt nu este independent, are un grup de interese în spatele lui. Nu înţeleg de ce are nevoie de un partid dacă este atât de independent. Îmi dau seama că cel mai independent candidat şi anul trecut şi anul acesta sunt eu”.

Cu privire la anunțul USR de astăzi pentru susţinerea pe față a candidatului independent Nicuşor Dan la viitoarele alegeri prezidențiale, Kelemen Hunor – preşedintele UDMR a declarat că „e o situaţie extrem de ciudată să retragi sprijinul propriului tău candidat”.
După ce s-au ascuțit puternic cuțitele în tabăra AUR, acțiune soldată cu excluderea lui Claudiu Târziu din partid, iată că a avenit rândul și celor de la USR să-și dea arama pe față și să scoată armele la vedere. Desigur că nici PSD-ul nu pare că o duce tocmai bine în aceste zile, mulți primari fiind deciși să-l sprijine pe Victor Ponta în alegeri și nu pe Crin Antonescu. Se pare că suntem abia la începutul mazilirilor politice și a luptei aprige pentru ciolan, analiștii politici fiind de părere că vor mai apărea surprize până la încheierea campaniei electorale care se dă pentru fotoliul prezidențiabil.

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.