Dennis, spune-ne despre începuturile tale. Cum și când ai început să cânți la chitară? Și care e povestea întâlnirii tale cu trupa originală Iron Maiden?
Ei bine, eu am încercat să joc fotbal, dar pe la 12, 13 ani mi-am dat seama că nu eram suficient de bun, deși ajunsesem la un oarecare nivel. Am părăsit școala la 14 ani. În perioada de după război, în estul Londrei de unde vin, a fost foarte greu. Am trăit într-o casă veche, fără încălzire, fără apă caldă și a fost foarte greu. Mama și tata nu câștigau prea mulți bani, așa că a trebuit să părăsesc școala la 14 ani și m-am dus să lucrez în docuri în estul Londrei. Pe la 16 ani urmăream trupele care cântau într-un pub din estul Londrei numit Bridge HouseÎmi amintesc că un prieten de-al meu vindea o chitară, dar eu nici măcar nu m-am gândit imediat să-mi cumpăr o chitară, deși îmi plăcea ideea, ascultam mereu Beatles, Stones, Kinks, toate trupele vechi din anii ’60 și mi-a plăcut. Deci el vindea chitara, iar eu aveam un loc de muncă și câștigam bani, așa că în final mi-am cumpărat chitara de la el și am început să învăț de unul singur să cânt, doar privind trupele care veneau și cântau în acel pub. Am învățat destul de bine să cânt apoi am ajuns în diferite trupe de cover-uri; știi tu, cântam toate chestiile din topuri, toate chestiile vechi, cântam diferite melodii. Și apoi am format propria noastră trupă numită RDB, care vine de la Remis Down Boulevard și care a fost prima trupă profesionistă în care am activat. Îmi amintesc și turneul din Europa, prin toată Scandinavia, cu formația Status Quo. Știi, Status Quo din anii ’70 era o trupă mare de tot. În fine, am lucrat cu RDB până când am fost contactat de Iron Maiden care tocmai semnaseră un contract cu EMI și căutau un chitarist. Ei fuseseră deja să mă vadă cântând, veneau să mă privească dar eu nu știam că mă urmăresc. În fine, pe scurt, mi-au cerut să mă alătur trupei pentru că aveam experiența de a face turnee și de a înregistra. Așa am ajuns să mă alătur trupei Iron Maiden.
Tu crezi că crezi în talent pur? Talentul pur ca al tău este ceva cu care te naști? E ca un cadou?
Un cadou. Da. Nu toată lumea poate să cânte așa cum cântă unii dintre vocaliștii precum David Coverdale sau Paul Rogers. Trebuie să ai un dar cu care te-ai născut, dar pe care apoi trebuie să-l ”hrănești” constant. La fel este și cu chitarele. Ajungi la un anumit standard în care cânți, de viteză sau orice altceva, dar apoi, indiferent ce faci, indiferent cât de mult ai încerca, nu poți deveni mai bun. Nu poți! Dintr-un motiv oarecare abilitatea ta se oprește; nu o mai poți face, nu mai poți crește. Indiferent cât de mult ai încerca, chiar dacă exerseazi 8 ore pe zi, tot nu poți. În timp ce cineva ca Steve Vai vine, ia o chitară și este incredibil cum poate cânta. Este un cadou! O binecuvântare! Este uimitor cum unii dintre oamenii pe care îi urmăresc acum pe YouTube și Facebook sunt pur și simplu în afara acestei lumi prin talentul pe care îl au. Nici măcar nu le vezi degetele! Aș putea să exersez toată viața mea și tot nu ajung niciodată în acel punct. Deci este un cadou!
Dennis, tu crezi că muzica voastră, a trupelor din generația IRON MAIDEN – trupe ca Metallica, sau Slayer – a fost mai bună decât ceea ce vedem azi? Mă refer la acel sentiment pe care ți-l transmite muzica aceea, versus ceea ce simți ascultând trupele de azi. Crezi că muzica de azi și-a pierdut cumva esența? Și, mai ales, cum ți se pare rock-ul de azi?
Ei bine, în ceea ce privește Iron Maiden, care este probabil cea mai bună referință a mea, pot spune că am văzut o mulțime de trupe care au început și progresează și scriu melodii mai bune și mai interesante și devin din ce în ce mai mari. Cred că depinde de fiecare fan individual cum vede o perioadă sau alt a muzicii. De exemplu, în ce privește IRON MAIDEN sunt destui care scriu pe social media și spun că primele două albume au fost cele mai bune. Dar alți oameni, alți fani ai trupei, vin și spun că altele au fost mai reușite. Deci, este greu de spus dacă Maiden s-a transformat. Steve a fost întotdeauna un compozitor bun și unele dintre lucrurile pe care le-au făcut cu Bruce și Adrian au fost fantastice, știi că trebuie să te miști, trebuie să progresezi. Acum fanii lui Maiden cred că trupa e la maxim, că sunt la vârf. Eu vă spun că ei sunt ei! Show-urile lor live sunt fantastice. Dar nu știu dacă melodiile reale, calitatea scrisului se compară sau nu cu primele zile.
Cred că depinde de fiecare persoană individuală cum vede lucrurile și întotdeauna o să existe dezbatere. Fiecare are propria părere! Dar am văzut multe trupe, știi, care progresează și, apoi gata, s-a terminat. Uită-te la Judas Priest, au rămas foarte tăcuți când KK și Glenn au plecat. Glenn Tippton a spus: „Ce vom face? Ce vom face?” Apoi, dintr-o dată, au o chitară nouă și apoi dintr-o dată trupa este reinventată de diferiți oameni. La fel ca White Snake, David Coverdale a fost mereu acolo, dar este reinventat prin adăugarea diferiților muzicieni mai tineri. Deci, totul se schimbă tot timpul. Indiferent dacă fanii cred sau nu că e în bine sau în rău, nu pot să răspund. Dar știu ce spui și te înțeleg. Știi, oamenii urmăresc trupe și se gândesc: „Oh, ce părere am despre ei acum ca să le compar cu ceea ce erau cu ani în urmă?” Dar cred că asta depinde de fanul individual, știi.
Am o curiozitate despre procesul de creare a unui cântec. Cum este procesul creativ din jurul acestui proces? Hai să luăm melodia Transylvania ca exemplu. Este instrumentală și emblematică pentru Maiden. Cum ai compus-o? Cum ai scris?
Oh, nu am făcut-o. Steve a făcut asta. Steve Harris. Steve Harris a fost cel care a scris toate melodiile. Și sincer să fiu, n-aș avea habar. Tocmai pentru că este instrumentală, fără versuri. Nu poți denumi un cântec după o linie melodică ce nu are cuvinte. Așa că, îmi imaginez că și-au ales un nume mistic, ca după un film de groază. Dracula, Transilvania. Deci nu știu cum au creat ei numele, dar îmi pot imagina că așa au procedat
Cum reacționează fanii când te întâlnesc și te întreabă despre Transylvania. Ai vreo poveste memorabilă a fanilor cu această melodie?
Ei bine, destul de amuzant, este doar pentru că este prima dată când sunt aici în România. Nu mi s-a pus niciodată presa multe întrebări de când am venit în România. Dar da, e destul de amuzant pentru că majoritatea oamenilor îmi pun întrebări despre Strange World sau armonii de chitară sau Phantom of the Opera. În mod normal, piesele instrumentele sunt lăsate deoparte pentru că nu au versuri. Deci, nu mi s-au pus niciodată multe întrebări despre Transilvania. Este prima dată când consider că mi s-au pus atâtea întrebări despre Transilvania pentru că sunt aici, știi.
Dar, ca unul dintre creatorii acestei piese, simți o legătură personală cu Transilvania?
Da, dar simt o legătură personală cu toate melodiile, pentru că erau cele la care am lucrat când am fost rugat să mă alătur trupei. Sunt mândru de tot ce este pe primele două albume la care am lucrat. L-am înregistrat pe primul. Am lucrat la Killers până când l-au înregistrat, dar nu l-am înregistrat niciodată. Adrian tocmai mi-a luat toate părțile și le-a înregistrat, ceea ce face parte dintr-o parte a jobului. Dar da, Killers, știi, toate chestiile astea. Cântam live oricum înainte de înregistrarea lui Killers, cântam întregul album al vieții lui Killer chiar înainte să-l înregistrăm. Deci, da, toate înseamnă lucruri personale pentru mine.
Cum te simți privind înapoi la melodiile care au devenit parte a istoriei heavy metalului?
Ei bine, după cum spun, pentru mine, când l-am auzit prima dată, a fost mai mult punk decât heavy metal pentru că am fost obișnuit să ascult Deep Purple și Black Sabbath, Led Zeppelin. Dar cred că primele două albume au avut acel sunet rock punky agresiv pentru că a fost vocea lui Paul și face parte integrantă din ceea ce au fost primele două albume. Știi că asta era vocea lui. A cântat foarte agresiv, foarte punk. Așa arăta trupa când Bruce s-a alăturat. Bruce cântă mai sus, așa că sunetul s-a schimbat imediat.
Ce părere ai despre moștenirea de durată a lui Iron Maiden și rolul tău în modelarea primilor ani ai trupei?
Oh, sunt foarte mândru! Știi, am discurile de aur și argint și am videoclipuri. Deci, sunt foarte mândru. Și, de asemenea, să fiu nominalizat la Rock and Roll Hall of Fame este o mare realizare pentru mine. Sunt foarte mândru și pentru că au păstrat primele două albume, că încă sunt piese de acolo pe care le cântă. Pe măsură ce trupa a progresat cu două chitare sau trei chitare, au păstrat stilul de chitară armonioasă, ceea ce am adus eu în trupă. Deci chitarele armonioase trăiesc.
Dennis, acum haide să facem o întoarcere înapoi în timp. Ai visat vreodată când erai micul Dennis, când ai luat prima chitară în mâinile tale, că vei realiza așa ceva? Ți-ai imaginat viitorul carierei tale de la început?
Nu, niciodată. Când am început să cânt la chitară, așa cum am spus, am cântat în multe trupe mici, formații de cover-uri, care apoi m-au dus la RDB și apoi la Status Quo. Dar când ai simțit ce am simțit cu Status Quo, când ai 21, 22 de ani , în anii 70, când te uiți la mulțimile de spectatori, este ca un drog. Vrei mai mult și vrei mai multă adrenalină. Vrei zgomot. Am avut mai multe ambiții pe care încet-încet le-am bifat. Ambiția mea era să merg la Los Angeles cu Lion Hart. Am fost la Los Angeles în ’84 și am înregistrat primul album Lion Hart la Sound City Studios, studiouri foarte faimoase. Când mă uit în urmă, cred că am atins majoritatea obiectivelor pe care mi le-am propus. Dar este vorba despre foarte multă muncă.
Steve știe că, sper, ca într-o zi, ultima mea mare dorință de pe lista mea de dorințe este să cânt încă o dată cu Maiden pe scenă. O singură melodie, indiferent care este, cu toată trupa în fața unei mulțimi uriașe. Doar ca să-mi iau rămas bun. Și când Maiden se va hotărâ să numească o astfel de zi, sper că asta vor face. Vor chema toți foștii muzicieni pe care i-au folosit de-a lungul anilor și vom avea o noapte grozavă. Dar a fost întotdeauna ambiția mea să am ultimul spectacol cu o singură melodie.
Dacă ai putea să te întorci în orice an din cariera ta, ce an ai alege și de ce?
Oh, asta e greu Nu știu. Cred că aș vrea să mă întorc la Lion Heart 84 din Los Angeles. A fost fantastic. Că este doar o experiență. Aș vrea să mă întorc la Festivalul Iron Maiden 1980 de la Redmond, cu 100.000 de oameni. Sunt, probabil, prea multe momente la care m-aș întpoarce pentru a le enumera. Au fost vremuri grozave, dar așa cum spun, am avut o carieră grozavă, știi?
Deci, după toți acești ani, ce înseamnă muzica pentru tine în comparație cu momentul când ai început?
Probabil că e la fel. Încă am ambiție, mai am obiective muzicale. Știi, mereu mi-am dorit să devină Lion Heart o trupă mare, ceea ce nu a fost posibil. Eu încă iubesc muzica la fel de mult ca atunci când eram mai mic. Este mai greu acum pe măsură ce îmbătrânești. Dar încă îmi place. Nu-mi plac călătoriile și nu-mi plac zborurile, dar îmi place să ajung la locație, să fac verificarea sunetului, să fiu acolo. Îmi place să merg pe scenă și îmi place când avem un public foarte bun, cu care să relaționăm. Atunci când publicul este cu tine și cântă și arată că e cu tine, este cel mai bun sentiment din lume. Deci, sper că mâine seară vom avea asta și aici, la Cluj, în România.
La ce ar trebui să se aștepte publicul de la spectacolul de mâine?
Ar trebui să se aștepte, dacă au ascultat primele două albume ale lui Iron Maiden, exact la asta. Și știi, doar sper că fanii români Iron Maiden vor veni mâine la spectacol, pentru că e multă muncă cu promotorii, călătoriile, zborurile și orice altceva. Și este întotdeauna greu pentru o trupă dacă mulțimea nu te susține. Deci, la ce ar trebui să se aștepte este un spectacol fantastic, cu melodii de pe primele două albume ale lui Iron Maiden.
Care sunt unele dintre cele mai importante lecții pe care le-ați învățat de-a lungul carierei și ce sfaturi ai da cuiva care este abia la începutul începerii unei cariere în muzică ?
Ceea ce aș spune oricui este că continui să muncești din greu. În zilele noastre, pe internet ai propriul tău studio în camera de zi sau dormitorul tău. Publicul este acolo. Trebuie doar să te forțezi, să muncești. Deci, și nu există nicio scuză pentru că, dacă ai cântece bune, se va întâmpla ceva, undeva, cu una dintre melodii. Dacă ai melodii proaste, atunci trebuie să înveți să scrii melodii mai bune. Nu vei continua să cânți melodii proaste iar și iar pentru că nimeni nu te va asculta. Dar, dacă ai răbdare și ești disciplinat și continui să muncești din greu, vei avea succes. Filmează-te cântând videoclipuri, cântă la chitară, filmează-te făcând videoclipuri cu tine cântând orice, cu orice instrument, continuă să trimiți videoclipurile tale pe YouTube până când cineva te observă și, dacă ești suficient de bun, atunci cineva te va descoperi. Cineva te va primi într-o trupă, dar nu te aștepta să vină ei la tine. Trebuie să te duci să lupți pentru asta!
ASCULTĂ MAI JOS UN PODCAST CREAT AUTOMAT CU NOTEBOOKLM BY GOOGLE.
Interviu consemnat de PAUL LAZĂR.
