În data de 30 aprilie, începând cu ora 18, echipa Transilvaniatv.ro organizează, la Casa Municipală de Cultură din Zalău, cel mai așteptat eveniment al anului din municipiu. Este vorba despre singura dezbatere electorală pentru alegerea primarului. Evenimentul este cel care va hotărî soarta orașului în care cu toții trăim, muncim și contribuim prin taxe și impozite la întreținerea și construcția sa. Iată de ce alegerea ta va juca un rol important în direcția în care orașul se va dezvolta. Prin urmare, acesta este un moment unic, iar decizia ta ne privește pe toți pentru că fiecare vot, fiecare gând și fiecare alegere va lăsa urme vizibile la nivel de comunitate.
Este timpul să te implici și tu, este timpul să-i descoperi pe cei care îți cer votul și încrederea! Din acest motiv, am adresat invitația de a participa la această amplă dezbatere celor opt candidați care au fost validați de biroul electoral de circumscripție pentru a intra în cursa electorală. Toți vor fi prezenți pentru că au înțeles cât este de important ca tu să-i descoperi ca oameni și ca profesioniști. Cu toate că doar trei candidați care doresc să ocupe fotoliul de primar au partide politice solide în spate, independenții mizează și ei pe planurile și susținătorii lor. Așa după cum a decurs campania electorală până în acest moment nu putem spune că un anumit candidat se detașează lejer de contracandidați. Miza se află încă în joc. Zălăuanii se vor decide cui îi vor da votul în urma dezbaterii electorale, pe care echipa noastră o va transmite Live integral, astfel ca în data de 4 mai să-l aleagă pe cel mai potrivit primar. Fiecare zălăuan va trebui să facă cea mai bună alegere pentru el, pentru familie, pentru comunitate și pentru viitorul acestui oraș.
Programul integral al evenimentului poate fi consultat aici:
https://transilvaniatv.ro/program-dezbatere-live-primar-pentru-zalau/
Fiecare candidat înscris în cursa electorală va veni însoțit de 10 susținători, însă oferim șansa publicului interesat de acest eveniment politic unic să participe gratuit și să ocupe unul din cele 28 de locuri disponibile. Înscrierile se fac rapid accesând linkul:
https://transilvaniatv.ro/inscriere-dezbatere-live-primar-pentru-zalau/

Vocea ta și interesul pentru Zalău contează! Ai posibilitatea de a adresa o întrebare unuia din cei opt candidați care visează să devină primar o întrebare. Echipa „Alege Transilvania” va selecta cea mai bună și originală întrebare, iar câștigătorul se va alege cu un premiu special, constând în 100 de euro și un tort delicios oferit de Refugiul Gurmanzilor. Câștigătorul va fi prezent la eveniment și va avea șansa de a adresa întrebarea candidatului chiar în timpul dezbaterii electorale. Tot ce trebuie să faci este să accesezi linkul, să citești și să respecți toate condițiile de participare la concurs.
https://transilvaniatv.ro/dezbatere-live-primar-pentru-zalau/
Deoarece ne aflăm în pragul unei decizii istorice, mediul de afaceri și antreprenorii locali pot fi prezenți la această dezbatere care îi privește în mod direct. Ei sunt cei care contribuie pentru ca acest municipiu să fie o casă mai bună pentru noi toți. De aceea, le oferim și oportunitatea unică de a fi sponsori importanți la evenimentul anului – Primar pentru Zalău. Reclama va ajunge la un public țintă consistent și cu impact la nivel local, județean dar și regional.
Cei care vor să obțină mai multe informații și detalii suplimentare legate de această dezbatere electorală ne pot contacta rapid la numărul 0766 308 895 (zilnic, între orele 10 – 18).
Zalăul merită un primar pentru zălăuani. Încă nu știi cu cine votezi?

Participă la eveniment sau umărește Live PRIMAR PENTRU ZALĂU – dezbaterea care face diferența pe www.transilvaniatv.ro
Alege inspirat și asumat! Alege Transilvania!
https://transilvaniatv.ro/category/live-emisiuni/alege-transilvania/





