Tot mai mulți sălăjeni întrebă pe rețelele de socializare ce pot face cu medicamentele pe care nu le-au consumat și care din păcate au expirat. Prin urmare, am făcut o scurtă documentare legată de acest subiect. Este bine de știut că în țara noastră există cadru legal pentru colectarea medicamentelor expirate direct de la populație. Potrivit Legii 626/2023, Instrucțiunea Ministerului Sănătății nr. 6266 din 4 aprilie 2024 (privind modalitatea de gestionare a deșeurilor de medicamente neutilizate și expirate provenite de la cetățeni), precum și a Ordinului ministerului nr. 2684 din anul 2024 (privind aprobarea normelor de colectare și decontare a costurilor pentru desfășurarea operațiunilor de eliminare a medicamentelor expirate și/sau neutilizate provenite de la cetățeni), deșeurile de medicamente se depun la spitalele publice sau private. Acestea nu au încheiat protocoale sau parteneriate cu farmaciile deoarece acestea nu colectează medicamentele expirate de la cetățeni.
Ca răspuns la adresa noastră, Rodica Albert – managerul Spitalului Județean de Urgență Zalău (SJU Zalău) ne-a declarat, cu privire la modul în care sunt preluate medicamentele expirate la nivel de spital, că „recipientele de colectare a deșeurilor de medicamente sunt amplasate în apropierea intrării principale UPU – SMURD a SJU Zalău, zonă cu acces facil pentru cetățeni și monitorizată în permanență de către personalul de pază. Medicamentele expirate se pot aduce și preda la noi în toate zilele săptămânii.” Este important de menționat că deșeurile de medicamente colectate de la cetățeni intră în circuitul de transport și de eliminare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală din spital și acestea sunt predate mai apoi firmelor autorizate, spitalul având încheiat un contract în acest sens. Cu privire la modul în care aceste cheltuieli se decontează, managerul SJU Zalău ne-a informat că „ decontarea cheltuielilor rezultate din activitățile de eliminare a medicamentelor expirate și/sau neutilizate provenite de la populație se face pe bază de factură fiscală, care conține exclusiv serviciul de preluare și distrugere a medicamentelor și se face la un cost care nu poate depăși valoarea de 10 lei/kilogram. Ministerul Sănătății alocă de la bugetul de stat, din bugetul ministerului, prin transferuri către bugetul Fondului unic de asigurări de sănătate, până la data de 20 a lunii, sumele solicitate în funcție de cantitatea de medicamente eliminată.”
Rodica Albert atrage atenția cetățenilor cu privire la pericolul la care aceștia se expun dacă aleg, cu bună știință, să consume medicamente având termenul de valabilitate depășit. Aceasta spune că „după expirare, medicamentele nu mai trebuie consumate pentru că își pierd eficiența și nu mai pot fi de ajutor pentru organism. Acestea pot produce reacții alergice și pot duce chiar la înrăutățirea stării de sănătate a celui care le consumă.” De asemenea, cetățenii trebuie să fie informați cu privire la efectele aruncării la întâmplare a medicamentelor expirate. Legat de acest aspect, managerul SJU Zalău spune că „deșeurile de medicamente aruncate la gunoi sau canalizare contaminează sursele de apă, afectează sănătatea oamenilor și a viețuitoarelor și poluează mediul înconjurător.” Iată de ce este bine să alegem să nu consumăm astfel de medicamente expirate și să le predăm la centrul de colectare a spitalului deoarece sănătatea este bunul nostru cel mai de preț iar un mediu mai curat și mai sigur este spre beneficiul nostru al tuturor.























