În urmă cu câteva minute Sorin Grindeanu a anunțat în cadrul unei declarații de presă că partidul său va intra la guvernare. Decizia a venit în urma votului primit de la colegi, cu toate că dintr-un efectiv de 4770 de persoane doar 71,5% au spus marele da. Au existat tensiuni și discuții atât cu privire la pachetul de măsuri fiscale cât și la asumarea guvernării în actualul context socio – economic, fapt explicat prin pozițiile liderului de partid: „nu e o perioadă ușoară și nu va fi un mandat ușor”, respectiv „nu va fi o perioadă obișnuită de guvernare”. O parte din social – democrați ales astăzi să nu voteze, în timp ce 60 de persoane s-au abținut. La modul în care se prezintă situația consensului și coeziunii în partid, Sorin Grindeanu a a avut un punct de vedere surprinzător legat de votul colegilor săi, subliniind faptul că „e un procent mai mare decât m-aș fi așteptat”, făcând referire la cei care s-au arătat doritori să conducă țara. Acesta a lăsat să se înțeleagă că nu este îngrijorat cu privire la lipsa de comunicare și de consens din partid, menționând faptul că dacă 28% din membri s-au arătat mulțumiți cu rămânerea în opoziție acest lucru înseamnă de fapt că „există democrație în partid”. Tare sau ce? Liderul interimar al PSD a mai precizat că mâine seară, în cadrul Comitetului Politic Național se va vota echipa desemnată prin vot pentru preluarea și conducerea celor șase ministere repartizate și a poziției de vicepreședinte. Doritorii să ocupe aceste portofolii își pot depune intenția până mâine la ora 14.00. Sorin Grindeanu a mai adus în discuție faptul că încă există divergențe pe programul de guvernare, o parte dintre acestea fiind discutate ieri seară în cadrul întâlnirii cu premierul desemnat de președinte. Dacă se va reuși ajungerea la un numitor comun împreună cu restul partidelor din alianță, atunci luni programul de guvernare ar putea intra pentru vot în Parlament, astfel ca miercuri cel târziu să avem formulă finală a Executivului. Este interesant faptul că la toate întrebările jurnaliștilor referitoare la modul în care arată pachetul de măsuri fiscale agreat, Grindeanu s-a eschivat și a spus în repetate rânduri că Ilie Bolojan este cel care trebuie să prezinte aceste măsuri și nu PSD. Ne amintim că ieri, imediat după nominalizarea în calitate de premier Bolojan a sfidat presa și nu a făcut nicio declarație de presă și nu a răspuns reporterilor. Atunci cine o să ne comunice ce s-a hotărât? Care-i de fapt treaba cu secretomania? Ce ni se pregătește de fapt și nimeni nu are curaj să ne pună bomba-n față? Așadar se coace ceva…





















