La Zalău au fost instalate insule ecologice digitalizate, evident fără o consultare a populației și fără a informa cetățenii despre ceea ce presupun cu adevărat aceste insule digitalizate, așa-zis „ecologice”. Din cauza impunerilor de la Bruxelles, această politică a „sustenabilității” – un cuvânt înșelător care ascunde capcane insidioase – continuă să avanseze.
În primul rând, acest sistem împinge dictatura digitalizării și mai departe. Din broșura de prezentare a acestor insule ecologice digitalizate, reiese că accesul se va face prin intermediul telefonului mobil, acesta fiind instrumentul perfect de urmărire a cetățenilor în toate acțiunile lor. Așadar, autoritățile noastre locale s-au gândit să ne lege și mai mult digital, sub promisiunea că aceste module închise nu vor permite accesul persoanelor neautorizate.
În al doilea rând, ni se spune că „ajută la conectarea tuturor utilizatorilor la sistemul de salubrizare prin intermediul insulelor ecologice digitalizate”. De ce am vrea să fim conectați cu alții în acest mod? Explicația este că această conectare facilitează controlul total și creează premisele unui sistem de tip „plătești pentru cât arunci”. Aici intervine și minciuna conform căreia taxa de salubrizare va fi proporțională cu efortul de reciclare al fiecăruia.
Acest lucru a fost experimentat și în alte locuri. Oamenilor li s-a impus un card pentru a putea arunca gunoiul în diverse containere, cu promisiunea că cei care reciclează mai mult vor plăti mai puțin. Efectul a fost, de fapt, opus: cei care reciclau ajutau doar compania ce revindea plasticul sau hârtia, iar ei plăteau mai mult pentru că foloseau mai mult. Astfel, dacă aruncai mai multă hârtie sau plastic, chiar dacă le reciclai, tot plăteai mai mult. În prezent, s-a ajuns la situația în care cetățenii sunt constrânși să recicleze, iar peste un anumit număr de accesări cu cardul trebuie să plătească mai mult – un control asupra a ceea ce cumpără, consumă sau mănâncă…
Sistemul informatic nu este destinat „comunicării directe cu autoritățile locale”, ci controlului direct exercitat de acestea. Ceea ce nu ni s-a spus este cum stăm cu respectarea GDPR-ului în acest caz, întrucât prin aceste insule „ecologice” se colectează date cu caracter personal, inclusiv detalii precum tipul medicamentelor aruncate. De ce să ne descărcăm pe telefon o aplicație despre care nimeni nu oferă garanții că nu poate fi virusată sau accesată ilegal și care, în plus, transmite și poziția utilizatorului? Și, în primul rând, cine sunt cei care vor deține toate aceste date și cine ne garantează că acestea nu vor fi vândute sau transmise altora pentru cu totul alte scopuri decât cele declarate inițial?
Toate aceste măsuri sunt implementate sub umbrela „sustenabilității” și „ecologizării”, însă mulți dintre noi încă nu conștientizăm direcția în care suntem îndreptați. Nu era mai simplu să se asigure ridicarea deșeurilor la timp și să se aplice amenzi celor care nu selectează corect, în loc să se impună un sistem care va duce inevitabil la reducerea consumului, la diminuarea locurilor de muncă și la o formă de discriminare pozitivă, în care cei bogați vor putea consuma, iar cei săraci nu, de teama creșterii taxei de salubrizare? Este aceasta lumea pe care ne-o dorim?