
Într-un interviu oferit publicației de limbă maghiară Maszol, Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că, deși se declară un reprezentant al unui curent anti-sistem, Călin Georgescu este de fapt un ”om al vechiului sistem”, care, prin intermediul persoanei despre care a declarat public că a fost mentorul său, Mircea Malița, poate fi asociat unei rețele de spionaj construită de regimului comunist. Rețeaua respectivă a reușit să penetreze NATO și să ofere informații KGB-ului, și a fost condusă de fostul general de securitate Mihai Caraman.
„Eu am observat următoarele aspecte… Pe de o parte, cum am spus mai devreme, în spatele lui Georgescu se află o rețea de rezerviști, care influențează societatea din multe direcții, care a găsit un candidat și au mobilizat resurse. Pe de altă parte, el (Călin Georgescu – N.R.) nu este anti-sistem, ci aparține vechiului sistem, fiindcă el deja, în 1986, studia la New York și Londra, ceea ce nu era posibil pentru oricine. El însuși a spus că mentorul său a fost Mircea Malița, care poate fi asociat cu rețeaua Caraman, a declarat liderul UDMR.
Mircea Malița, un fost diplomat comunist, a fost mentorul lui Georgescu și este legat de rețeaua Caraman, condusă de Mihai Caraman, primul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE). Caraman a fost un agent dublu, lucrând atât pentru regimul comunist din România, cât și pentru KGB, având o carieră controversată în care a infiltrat NATO, obținând informații secrete pentru serviciile sovietice.
Georgescu a recunoscut legătura cu Malița, declarând: „Eu l-am avut și îl recunosc de-a pururi pe Mircea Malița. El a fost, vedeți cum a fost viața, a fost secretarul lui Sadoveanu (fostul scriitor și politician Mihail Sadoveanu, n.red.), când Sadoveanu era la secretariatul nostru ONU de la New York și eu am devenit secretarul lui Mircea Malița când era pe aceeași poziție, m-ați înțeles? Era omul care forma deja diplomați la vremea respectivă”.
În plus, un alt nume asociat cu Georgescu este Sergiu Celac, fostul ministru al Afacerilor Externe. Celac a fost un apropiat al candidatului prezidențial și a participat la lansarea ideologiei lui Georgescu în 2012, vorbind despre cartea acestuia.
În acest context, Kelemen Hunor nu doar că ridică semne de întrebare cu privire la autenticitatea pozițiilor antisistem ale lui Georgescu, dar și face legătura între acesta și o rețea ce a influențat politica și securitatea României în perioada comunistă. „Eu cred că, după 1989, acum este un moment care poate fi considerat de cotitură. Eu la un moment dat m-am exprimat concis, spunând că anul trecut la alegerile prezidențiale aproape că s-a întâmplat ca ceea ce a rămas din vechiul sistem de dinainte de ’89, rezerviștii din serviciile secrete aproape au învins noul sistem. Unul dintre candidații acestuia, adică Lasconi, a intrat în turul doi”, a adăugat Kelemen Hunor.
TikTok și originea problemelor
„În plus, a existat TikTok-ul, un instrument accesibil tuturor, iar faptul că ei au cumpărat anterior câteva mii sau zeci de mii de conturi false și le-au folosit, arată că stăpâneau tehnic acest domeniu. Consider că o mare parte a problemelor își au originea la noi în țară. Desigur, alții au ajutat cu comentarii sau distribuirea pe TikTok și pe alte rețele, și există dovezi că au fost roboți implicați, din afara României, dar problema principală a fost totuși internă. Să nu mai vorbim despre ce au făcut instituțiile statului timp de ani de zile, pentru că despre Georgescu se știa de mult cine este. El promova ideile Mișcării Legionare, idei de extremă dreaptă din cea mai întunecată perioadă a secolului XX, iar aceasta este problema adevărată. Astfel, din punct de vedere tehnic, echipa din spatele lui Georgescu era foarte bine pregătită. Frazele atrăgătoare despre familie, Dumnezeu sau patrie, care au fost atent țintite, scurte și ușor de înțeles, spunând fiecăruia ce dorește să audă”, a declarat Kelemen Hunor în interviul oferit Maszol.
De asemenea, Kelemen Hunor atrage atenția asupra faptului că lipsa unor explicații pertinente din partea autorităților despre motivele care au dus la anularea alegerilor prezidențiale reprezintă o greșeală, care contribuie la creșterea neîncrederii și a răspândirii teoriilor conspiraționiste.
„Din moment ce nu am primit nicio explicație liniștitoare din partea președintelui despre invalidarea alegerilor prezidențiale de anul trecut, întâlnim cele mai absurde teorii ale conspirației. Pe lângă acestea, există o nemulțumire socială uriașă, care exista chiar înainte de alegeri. Astfel, chiar dacă nu era Georgescu, ar fi putut fi Simion în turul doi. O altă problemă este că nu doar că nu au explicat, dar nici responsabili nu au fost identificați, iar aceasta reprezintă din nou o problemă serioasă, care subminează încrederea în instituții.”, susține Kelemn Hunor
Președintele UDMR, spune că șeful statului ar trebui să vorbească despre toate acestea, pentru că serviciile secrete îi sunt subordonate și el ar trebui să cunoască toate informațiile.
”El ar trebui să explice societății ce s-a întâmplat, respectând anumite reguli, deoarece orice lider de stat respectă anumite reguli. El nu a făcut acest lucru, iar eu consider aceasta o greșeală uriașă, pentru că amplifică neîncrederea și creează impresia printre oameni că se ascunde ceva. Acest lucru, pe de o parte, iar pe de alta, în ultimele săptămâni am văzut cum apar și se răspândesc tot felul de teorii conspiraționiste. Aceasta este într-un fel de înțeles, pentru că, dacă nu primești o explicație pentru un fenomen, o decizie, o decizie atât de gravă, începi să îți explici singur ce s-a întâmplat. Și atunci îți imaginezi că ordinele au venit dintr-o parte sau alta”, a adăugat Kelemen Hunor, în același interviu.
Cine a fost Mihai Caraman
Mihai Caraman a fost un agent dublu, spionând în Occident atât pentru regimul comunist din România, cât și pentru Uniunea Sovietică (KGB). Cu ajutorul rețelei de informatori pe care a construit-o, el a reușit să penetreze structura NATO în anii 50-60, transmițând infirmațiile obținute nu numai Direcției de Informații Externe a Securității, ci și către KGB. După ce breșa de securitate NATO a fost descoperită, Caraman a fost expulzat de autoritățile franceze și și-a continuat cariera în alt compartiment al Securității. Caraman a revenit în prim-plan în 1990, imediat după Revoluția anticomunistă, când a fost reactivat cu acelaşi grad şi numit în funcţia de ministru-adjunct al Apărării şi şef al Serviciului Român de Informaţii Externe (20 ian. – 20 aug. 1990), apoi director al Serviciului Român de Informaţii Externe (20 aug. 1990 – 9 apr. 1992); consilier al directorului Serviciului Român de Informaţii Externe (apr. – sept. 1992).
El a fost înlăturat din funcţia de şef al SIE în urma presiunilor făcute de secretarul general al NATO, Manfred Worner.
Mihai Caraman a murit anul trecut, la 95 de ani.