vineri, 21 august 2026
Acasă ȘTIRI ȘTIREA TA L-a ucis o țigară nestinsă

L-a ucis o țigară nestinsă

0
28

În această dimineață, în jurul orei 2.00, s-a produs un incendiu violent la o locuinţă din Cehu Silvaniei. La faţa locului au ajuns două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj. Un bărbat în vârstă de 59 de ani a decedat în locuință şi altul, în vârstă de 55 de ani, a fost grav rănit. Acesta din urmă a suferit arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Cu privire la modul în care s-a acționat pentru stingerea incendiului, ISU Sălaj a precizat că „la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta atât la acoperiş, cât şi în interiorul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. Pompierii au acţionat pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea a două persoane surprinse în locuinţă”. Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că incendiul s-a propagat de la o ţigară nestinsă care a fost uitată în interiorul imobilului. Focul a distrus o parte din acoperiş şi bunurile aflate în interiorul casei.

 

 

Foto cu caracter ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.