Autoritățile de la CNAIR au anunțat că Transfăgărășanul se va deschide mâine dimineață. Cristian Pistol – directorul CNAIR a precizat că circulația va fi permisă inclusiv între Bâlea Cascadă din județul Sibiu și Piscul Negru din județul Argeș. Se va circula zilnic între orele 7.00 – 21.00, însă în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul poate fi închis temporar. Cei care tranzitează zona trebuie să știe că este pericol de apariție a urșilor în zonă, cetățenii fiind sfătuiți să nu interacționeze și să nu încerce să se apropie de animalele sălbatice deoarece acestea pot reacționa imprevizibil.









