miercuri, 4 noiembrie 2026
Acasă ȘTIRI Administrație Lucrările la noua autobază secundară din Zalău avansează!

Lucrările la noua autobază secundară din Zalău avansează!

0
7

Pe Bulevardul Mihai Viteazul, în apropierea șoselei ocolitoare, lucrările
de amenajare a noii autobaze secundare au depășit 30% din stadiul de execuție.
Până în prezent:
– A fost montată structura metalică a copertinei care va adăposti 40 de
autobuze electrice.
– A fost realizată și pusă în funcțiune alimentarea cu energie electrică a
stațiilor de încărcare.
– Lucrările la clădirea dispeceratului avansează, finisajele exterioare fiind
în mare parte realizate.
Investiția face parte din proiectul „Amenajarea unei autobaze secundare și
achiziția a cinci autobuze electrice în municipiul Zalău”, cod SMIS 335809, cu
o valoare totală de 27,68 milioane de lei, inclusiv TVA.
Proiectul beneficiază de finanțare europeană prin Programul Regional
Nord-Vest 2021–2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională al
Uniunii Europene, prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-
Vest.
Termenul contractual de finalizare a lucrărilor este ianuarie 2028.
Prin această investiție, continuăm dezvoltarea infrastructurii necesare
unui transport public modern, eficient și nepoluant în municipiul Zalău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.