După conflictul care a avut loc între Cristian Ghinea – reprezentantul USR şi Alexandru Rafila – ministrul Sănătăţii la negocierile pentru formarea noului guvern tensiunile au atins o cotă periculoasă. În acest context deputatul PSD Mihai Fifor a declarat ieri pe pagina sa de Facebook că „răbdarea PSD a ajuns la limită! Nu poţi construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin şi negocierile cu băşcălia. Dacă unii continuă cu imaturitățile, blocajele şi ironiile sterile, PSD nu va mai avea de ce să rămână la masă. România nu are timp de pierdut cu orgolii şi calcule mărunte. Oamenii aşteaptă soluţii, nu replici acide”. Circul nu s-a termina aici, ce în negocierile de la Palatul Cotroceni, ministrul Tanczos Barna le-ar fi spus celor de la USR şi PSD să meargă la „terapie de cuplu”. Legat de acest aspect, Mihai Fifor a declarat că „UDMR ar face bine să-şi vadă de propria prestaţie. Până să facă glume despre <terapie de cuplu> între PSD şi USR, poate ar fi mai util să se uite în propria curte. România are un deficit de 3% după doar patru luni. Şi nu ştim nici azi ce s-a întâmplat cu banii pentru investiţiile locale. Poate că aici ar trebui să se facă terapie. Terapie de responsabilitate”. Cu privire la poziția PSD în actualele negocieri și consultări menite să stabilească viitorul Executiv, deputatul a ieșit public cu un punct de vedere extrem de clar: „Am spus din prima clipă: nu vom accepta niciodată măsuri care lovesc în populaţia vulnerabilă. Ne-am opus categoric oricărei creşteri generale a TVA – o măsură oarbă, care ar sărăci şi mai mult milioanele de români cu venituri mici şi medii. Am spus NU taxării cu 100 de lei a pensiilor minime. Am spus NU taxei aberante pe tranzacţiile bancare. Am spus NU tăierii burselor şi ajutoarelor pentru cei care chiar au nevoie. Şi am reuşit să le blocăm. Pentru că PSD nu negociază suferinţa oamenilor! PSD e singurul partid care s-a ţinut, mereu, de partea românilor”.
În actual context în care lucrurile par blocate, Mihai Fifor a precizat că PSD a venit cu un set de soluţii, însă se pare că acestea nu sunt agreate de colegii din celelalte partide care participă la masa negocierilor. Așadar, în timp ce situația economică a țării devine tot mai fragilă, tensiunile pe scena politică devin tot mai aprinse. De la simple glume am ajuns rapid la jigniri pe față, fără nici o urmă de respect pentru haina de demnitar plătit de cei care se spetesc zi de zi pentru un trai la limita supraviețuirii. Frumos așa, nu? Circ pe banii țării!
Sursa foto: InquamPhotos




















