TransilvaniaTV LIVE pe YouTube
Acasă ȘTIRI Ministrul Daniel David: „în zona învăţământului liceal suntem în Epoca de piatră,...

Ministrul Daniel David: „în zona învăţământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu”. Cum se văd lucrurile din Sălaj?

0

Cu ocazia lansării raportului OCDE „Educaţie şi competenţe în România – evaluarea OCDE a politicilor naţionale în domeniul Educaţiei” care a avut loc astăzi ministrul Daniel David a făcut o serie de afirmații șocante: în zona învăţământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu. Adevărul este că acolo lucrurile trebuie schimbate şi trebuie schimbate repede. Avem nevoie de noi discipline, avem nevoie de noi conţinuturi, avem nevoie de noi metode de predare, avem nevoie de noi manuale”. Oare îl va costa acest lucru demisia sau obținerea unui nou mandat la conducerea Ministerului Educației în noul executiv al lui Nicușor Dan? Va fi apreciată sinceritatea sau această ieșire mult prea îndrăzneață va fi dur taxată? Și totuși, opiniile sale nu s-au oprit aici. Acesta a subliniat și lipsă de viziune și coerență în actul de predare din țara noastră: „unii insistăm foarte mult pe cunoştinţe declarative, uitând celelalte două componente, alţii mergem pe skills uitând componenta teoretică din spate şi de ce e important să ştii acele abilităţi şi atunci ne mirăm că nu reuşim să fim performanţi în testările internaţionale TIMSS sau PISA, care testează nu bucăţi din competenţe, testează competenţe fie legate de conţinut ca timp sau fie aplicarea lor la viaţa de zi cu zi ca PISA, de exemplu”. De asemenea, ministrul a tras un semnal de alarmă și asupra modului n care se prezintă în acest moment manualele după care se învață la clasă: „uitându-mă pe raportul OCDE am văzut că se insistă pe metodele de predare, pe metodele de predare moderne. Sunt curios cum vedeţi problema manualelor, mai ales alternanţa între varianta mai clasică completată cu variantă online, cu manuale care să aibă sarcini pe care să le poţi accesa online, cu sarcini şi probe de tip gaming. Cred că manualele reprezintă o verigă foarte importantă într-un proces educaţional eficient”. O poziție extrem de interesantă a fost și cea legată de lipsa de coerență în ceea ce privește sistemul de notare din țara noastră, lăsând să se înțeleagă că ne confruntăm cu o lipsă de corectitudine și de echitate în sistemul de notare din învățământ. Acest lucru s-ar întâmpla în lipsa unor standarde „riguroase” în ceea ce priveşte mecanismul de acordarea al notelor. În acest sens Daniel David a afirmat că „nu avem încă nişte standarde foarte riguroase pentru modul în care dăm note. Astfel încât o notă de opt în Cluj-Napoca poate să fie diferită de o notă de 8 în Satu Mare sau într-un oraş mai mic şi atunci este foarte important întâi să ne asigurăm că standardele de notare grevează mintea profesorilor oriunde s-ar afla în şcolile din România şi, când vom şti că acest lucru se întâmplă, şi nu-i cazul acum, da, atunci, trebuie să ne extindem spre acest portofoliu”.
Pentru a afla punctul de vedere legat de poziția lansată de ministrul Daniel David ne-am îndreptat atenția către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj (ISJ Sălaj). Domnul Gheorghe Bancea – inspector școlar general al ISJ Sălaj ne-a asigurat că la nivel de județ lucrurile nu stau atât de rău. Legat de stadiul învățământului liceal acesta a declarat că „este nevoie de acțiuni rapide legate de stabilirea unor planuri cadru pentru liceu și pot să vă spun că în această direcție au avut loc câteva dezbateri importante pe această temă la București, Timișoara, Iași și Cluj. După ce vom avea un raport care să stabilească pașii care trebuie urmați în această direcție vom avea cu siguranță și a unor planuri cadru pentru învățământul liceal și atunci lucrurile vor sta altfel. Este nevoie cu adevărat de acest lucru pentru a încheia bucla și pentru a avea o viziune unitară la nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal.” Cu privire la implementarea modalităților moderne de predare, inspectorul școlar general a precizat următoarele: „la nivel de județ eu zic că stăm destul de bine. Metode moderne de predare există și se aplică în ultima vreme în unitățile noastre de învățământ. Au fost dotări importante și consistente în ultimul timp și putem spune că există infrastructură modernă care să permită desfășurarea unui învățământ în bune condiții”. De asemenea, Gheorghe Bancea a subliniat în acest context că la nivel de județ se desfășoară un curs de digitalizare la care participă cadre didactice din mediul urban și rural, din învățământul preșcolar, gimnazial, primar și liceal. Aceste cursuri vor fi continuate și în această toamnă. Prin acest demers se așteaptă să avem cadre didactice capabile să utilizeze mijloacele moderne de învățare și care să fie în măsură să stimuleze apetența de studiu și creativitatea celor aflați pe băncile școlii. Lucrurile nu se vor opri aici, inspectorul școlar general subliniind faptul că „după finalizarea cursurilor cei care au fost formatori vor asigura și activități de mentorat, pentru a asigura acel ghidaj necesar, într-o perioadă rezonabilă de timp, astfel încât să ne asigurăm că se va realiza acea acomodare necesară a cadrelor didactice cu noile tehnologii. Este important ca toți să înțeleagă că acesta este viitorul”. La modul în care se prezintă lucrurile în acest moment suntem optimiști că lucrurile vor evolua constructiv la nivel de județ și că rezultatele acestor eforturi se vor vedea și reflecta la nivelul cunoștințelor, deprinderilor și a notelor celor aflați pe băncile școlilor. Cu privire la problemele ridicate de ministrul Educației legat de sistemul de notare din țara noastră, Gheorghe Bancea spune că „standardizarea ar fi o opțiune, însă depinde foarte mult de ce anume se înțelege prin acest lucru. Este important ca notele să reflecte în mod unitar valoarea și performanța, însă depinde ce anume se va decide în acest sens.

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.