Având în vedere faptul că de zile bune partidele pro-occidentale care vor forma viitorul guvern nu se pot înțelege nici pe pachetul de măsuri economice și fiscale și nici pe liniile politice, Nicușor Dan a decis să schimbe strategia pentru negocierile de la Cotroceni. Ținând cont de faptul că specialiștii trimiși de partide să lucreze în comisia tehnică pentru definitivarea măsurilor de scădere rapidă a deficitului bugetar au nevoie de aprobarea liderului partidului pentru orice decizie, președintele a hotărât să cheme zilnic la raport liderii partidelor și echipele tehnice pentru a vedea care sunt progresele făcute. Prin această măsură se dorește să se micșoreze pe cât posibil lanțul decizional având în vedere că ne aflăm într-o situație critică și este necesar să avem un Executiv cât mai curând. Ne amintim că până în data de 20 iunie ministrul de Finanțe va trebui să prezinte pachetul de măsuri fiscale în ECOFIN, la Bruxelles. În acest context Tanczos Barna a spus că el nu dorește să meargă acolo fără un program de guvernare asumat în Parlament. Se vor face minuni într-o săptămână? În tot acest timp Nicușor Dan se arată optimist. Ieri seară la Odesa acesta a declarat cu privire la modul în care decurg lucrurile: „eu nu cred că batem pasul pe loc. Până acum echipele tehnice au discutat timp de 50 de ore şi au reuşit să treacă în revistă 60-80 de măsuri posibile. Pentru câteva dintre ele a fost un acord între reprezentanţii tehnici ai partidelor”. Perfect, în afară de discuții nu s-a întâmplat absolut nimic. Cu toate că ni se spune că se fac progrese noi vedem că niciun draft al acestor măsuri nu s-a anunţat și asumat de partidele care ar trebui să formeze viitoarea coaliţie. Președintele ne-a explicat ieri care este motivul: „Câteva măsuri discutate sunt extrem de sensibile şi au nevoie de un vot politic al reprezentanţilor partidelor. Eu cred că se avansează”. Super, dacă tot avansează am dori să vedem și noi niște rezultatele concrete și un guvern funcțional. Se poate?
Sursa foto: Hepta





















