Noi o sa spunem partea pe care nu vor sa o spuna altii!

0

Când ne-a ajuns vestea morții lui Doru Petrean, eram convinși că ceva nu era în regulă cu moartea acestuia. Faptul că accidentul rutier în care a fost implicat fostul patron s-a petrecut pe centura orașului Jibou și a implicat un singur autoturism, din start ne-a ridicat anumite semne de întrebare. Evident, primele gânduri care îți vin în minte în astfel de situații sunt: ori a fost beat și a pierdut controlul, ori vorbea la telefonul mobil și a pierdut controlul. Desigur, există și varianta în care i s-a făcut rău și a pierdut controlul, însă, în cazul unui om de 40 de ani care nu părea obez, era mai greu de crezut că ar fi fost vorba de un infarct.

Acum, conform Serviciului Județean de Medicină Legală Sălaj, aflăm că acesta ar fi suferit un infarct chiar înaintea accidentului rutier. Totuși, dat fiind că alții nu vor să o spună sau măcar să se întrebe, nu ar fi cazul să ne întrebăm dacă Doru Petrean a murit din cauza vaccinului promovat de guvernul liberal în perioada pandemiei?

Unii, mai cârcotași ca noi, au găsit pe pagina sa de socializare un îndemn la vaccinare, făcut de cineva care, aparent, a căzut în capcana guvernului și a propagandei acestuia. Este de notat că în postare se poate observa momentul – nu neapărat din punct de vedere cronologic, ci propagandistic – în care se susținea că, prin vaccinare, se va ajunge la o imunizare de masă. Era încă perioada în care mainstream-ul global promova intens această idee, care, treptat și în final, s-a dovedit a fi falsă. Vaccinul impus de guvern, după jaful de un miliard de lei, nu doar că nu proteja, dar nici nu împiedica transmiterea virusului. Astfel, s-a ajuns în situația în care aceiași propagandiști care vorbeau despre imunizarea de masă au schimbat discursul, afirmând că „noi nu am spus niciodată că vaccinul oprește transmiterea.”

Doru Petrean, din păcate, nu va fi ultimul care moare în astfel de condiții. Italia este plină de cazuri similare, unele chiar la vârste mai mici. Premiul Nobel Luc Montagnier a declarat clar că cei vaccinați cu aceste produse numite „vaccinuri” vor cădea ca muștele. Așa că, dacă era acceptabil ca orice țăran să te întrebe de statutul tău vaccinal la intrarea într-un magazin sau in resturante, în contextul „certificatului verde”, de ce nu ar fi acceptabil să ne întrebăm dacă acum daca cineva ca Petrean care a murit de infarct a facut-o din cauza statutului său vaccinal?

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.