Ieri seară, în jurul orei 19.45, polițiștii au intervenit la un accident rutier care s-a produs pe D.N. 1 C, în afara localității Ileanda. Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă. Din neatenție acesta a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în șanț. Atât conducătorul auto cât și o pasageră au fost răniți și au fost transportați la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.























