Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Szijjártó Péter, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că îşi doreşte ca relaţiile dintre România şi Ungaria să fie cât mai bune.
El a mai spus că a observat, în ultimii ani, că şi din partea părţii române există o intenţie din ce în ce mai mare pentru dezvoltarea şi menţinerea cooperării bilaterale.
„Am venit din motivele a două obiective ale politicii externe a Ungariei. Unul dintre ele este ca colaborarea, cooperarea dintre Ungaria şi România să fie de cât se poate de bună. Al doilea obiectiv este ca şi condiţiile de viaţă ale maghiarilor din Ţinutul Secuiesc să fie cât se poate de bune. Iar experienţa noastră este că, în ambele obiective, succesul este strâns legat de forţa UDMR-ului. Deci, cu cât UDMR este mai puternic, cu cât UDMR-ul obţine rezultate mai bune la alegerile actuale, cu atât este mai bună cooperarea dintre Ungaria şi România. Şi cu cât este mai puternic UDMR-ul, cu cât obţine rezultate mai bune la alegerile actuale, cu atât situaţia de trai a maghiarilor din România este mai bună”, a declarat Szijjártó Péter, potrivit traducerii oficiale, într-o conferinţă de presă.
Acesta a arătat că este un obiectiv foarte important al politicii externe ungare este să aibă cea mai bună cooperare posibilă cu ţările vecine, iar intenţia părţii române de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări a crescut când UDMR s-a aflat la guvernare.
„Deci, noi putem să vrem ce vrem, dacă partenerul nu vrea acelaşi lucru, nu ne întâlnim. Dar, în anii anteriori, sentimentul meu era că şi din partea politicii române există o intenţie din ce în ce mai mare, bazată pe pragmatism, raţiune, pentru dezvoltarea şi menţinerea cooperării dintre cele două ţări. Şi experienţa mea este că această intenţie de creştere a politicii române a început atunci când a devenit din ce în ce mai clar că performanţa guvernamentală a UDMR reprezintă un nivel care şi pentru România aduce lucruri pozitive. (…) Deci, din acest punct de vedere, eu mă uit optimist în viitor. Am colaborat deja cu şapte miniştri de Externe români şi cu fiecare dintre ei am ajuns la aceeaşi lungime de undă din ce în ce mai mult şi am văzut că o cooperare bună cu Ungaria devine un lucru din ce în ce mai important şi pentru politica română şi aici batem la uşi deschise pentru că noi ne străduim pentru cea mai bună posibilă cooperare cu ţările vecine. De ce? Pentru că dacă cooperarea este bună, se bazează pe respect, pe încredere între România şi Ungaria, atunci, evident şi viaţa maghiarilor din Transilvania şi din Ţinutul Secuiesc va fi mult mai bună pentru că pot trăi într-o atmosferă mult mai pozitivă. Deci, din partea noastră, cooperarea cu România şi din cauza unor motive raţionale şi sentimentale, intenţia noastră este să fie din ce în ce mai bună îmbunătăţită”, a declarat şeful diplomaţiei ungare.
Şi în cadrul evenimentului de campanie al UDMR, la care a participat alături de liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a susţinut că a simţit „o schimbare masivă în ceea ce se numeşte atitudinea politicii române vis-a-vis de Ungaria”, când „în societatea românească a devenit fără echivoc că UDMR a stabilizat funcţionarea Guvernului şi a politicii româneşti”, iar miniştrii Uniunii au avut rezultate bune, lucru recunoscut şi de majoritate.
„Toate acestea pentru mine demonstrează faptul că UDMR a ieşit din acel cadru că este un partid care reprezintă o minoritate etnică, ci este un partid care are rezultate profesionale recunoscute şi care are o părere şi nu numai, ci face lucruri nu doar pentru comunitatea maghiară, ci pentru toată România. Şi toate acestea au marcat relaţiile româno-ungare”, a declarat ministrul de Externe al Ungariei.
Şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, a opinat că trebuie reconstruită încrederea dintre cele două ţări, fără de care nu poate să existe colaborare de succes.
„Şi eu am avut părerea că atâta vreme cât am fost la guvernare şi am avut un impact asupra guvernării, atunci chestiunile de politică profesională le-am putut apropia mult mai mult şi a fost foarte important pentru că, practic, între România şi Ungaria trebuie reconstruită încrederea. Fără încredere, nu există colaborare de succes, nu există nimic. Încrederea, capitalul social este mult mai important decât capitalul economic. Această încredere trebuie restaurată în relaţiile noastre politice, profesionale, economice şi mai departe în discuţii între politicienii de vârf din România şi Ungaria. Şi din toate acestea profită şi maghiarii din Transilvania”, a spus Kelemen Hunor.
Şeful diplomaţiei ungare a mai arătat, în context, că printre obiectivele stabilite în urma discuţiilor purtate cu Kelemen Hunor se numără, pe lângă sprijinirea aderării României la spaţiul Schengen ca stat membru cu drepturi depline, şi punerea în practică a unor acorduri economice.
„A doua sarcină este să punem în practică acea serie de acorduri, în urma cărora, în scurt timp, trebuie să asigurăm cinci noi puncte de trecere a frontierei la graniţa română-maghiară, pregătim împreună două treceri de autostrăzi (…), o trecere rutieră şi cu ministrul dumneavoastră am semnat acordul pentru pregătirea căii ferate, la trecerea Szeged…”, a declarat Szijjártó Péter, conform traducerii oficiale.
Acesta s-a referit şi la obiectivul de continuare a programului Ungariei de dezvoltare economică din Transilvania, „în cadrul căruia peste şase mii de IMM-uri au primit sprijin”, el arătând şi că suma alocată a fost mărită întrucât există interes în privinţa accesării acestor fonduri. Totodată, Szijjártó Péter a susţinut, în cadrul forumului, că este de părere că „o parte a elitei politice româneşti înţelege foarte bine că aceasta este o situaţie win-win” (investiţiile ungare în Transilvania – n.r.), întrucât au de câştigat şi firmele din România, au fost create locuri de muncă şi se plătesc impozite.
„Suntem gata să aducem colaborarea cu România la un nivel şi mai strâns. Suntem pregătiţi ca prin participarea UDMR-ului la noul guvern, care urmează să se formeze, să putem continua colaborarea”, a mai spus şeful diplomaţiei ungare, potrivit traducerii oficiale