Piedone pus pe tușă și plasat sub control judiciar

0

După perchezițiile care au fost efectuate ieri la domiciliu și biroul propriu de la ANPC, Cristian Popescu Piedone a fost pus de DNA sub control judiciar. Acesta nu mai are dreptul de a-şi exercita funcţia până la finalizarea anchetei. Potrivit informațiilor oferite de procurorii dna, șeful ANPC este acuzat că în data de 7 martie a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicului. Acesta ar fi anunțat telefonic un reprezentant al hotelului Internațional din Sinaia despre faptul că subordonaţii săi urmează să efectueze în acea zi un control tematic la acel hotel și a comunicat totodată obiectivele controlului. Piedone i-ar fi explicat amănunțit reprezentantului hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria şi camerele care urmau să fie verificate de funcţionarii A.N.P.C. În baza acestor directive reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor. Atâta timp cât se află sub măsura controlului judiciar Cristian Popescu Piedone trebuie să respecte mai multe obligaţii, iar în măsura în care le va încălca acesta a fost informat că măsura dispusă se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Piedone neagă acuzaţiile care i-au fost aduse şi susţine că își va dovedi nevinovăția. Ne amintim că acesta a mai fost condamnat în trecut pentru abuz în serviciu și neglijență în atribuțiile de serviciu din postura de primar atunci când s-a produs tragedia de la clubul Colectiv. El a fost achitat în acel dosar și chiar i s-au plătit despăgubiri cu caracter financiar.

 

Sursa foto: euronews.ro

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.