Tribunalul Braşov a respins ieri contestația fostului șef al ANPC. Cristian Popescu Piedone rămâne sub control judiciar și trebuie să respecte mai multe obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu comunice (direct sau indirect) cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Piedone continuă să afirme că își va dovedi nevinovăția. Rămâne de văzut ce șanse are acesta pentru a ieși basma curată din scandalul în care a intrat.
Sursa foto: Inquam Photos






















