În conferința de presă care a avut loc astăzi la sediul PNL din Zalău, Dinu Iancu Sălăjanu a spus că în acest moment nu s-a găsit candidatul care se va lupta să ocupe fotoliul de primar al orașului. De altfel, „încă nu am definitivat discuțiile și analiza în Filiala Sălaj și în PNL Zalău”, a mai declarat președintele PNL Sălaj. Acesta a spus că până la depunerea candidaturilor se vor continua căutările, din perspectiva găsirii unui profil de candidat potrivit. Pe lista cerințelor se află mai multe calități care ar trebui îndeplinite concomitent: un om responsabil, cu experiență, predictibil, care să fie respectat de cetățeni și care să fie în măsură să asigure un dialog permanent și transparent între instituțiile din municipiu și din județ. Legat de acest profil, Lucian Bode – deputat PNL Sălaj a spus că la nivel de partid „vom lua cea mai bună decizie pentru a susține candidatura acelui cetățean pe care cetățenii îl vor să conducă primăria până în anul 2028.” Acesta a afirmat că în acest moment este nevoie de răbdare până când va fi identificat un candidat potrivit și că este convins că la final se va dovedi că alegerea făcută de partid va fi cea corectă. Voci din partid spun că PNL ar intenționa să meargă în alegerile pentru Primăria Zalău cu Dan Cherecheș, un antreprenor de succes din județ, însă rămâne de văzut dacă acesta va și accepta această propunere. Nu ar fi exclus ca partidul să iasă, chiar pe ultima sută de metri, cu un candidat surpriză care să destabilizeze toate strategiile și alianțele care se înfiripă pe ultima sută de metri, unele pe sub masă iar altele cât se poate de la vedere.
Cu privire la scenariul în care PNL nu va avea niciun candidat pentru Primăria Zalău, Președintele PNL Sălaj a declarat tot astăzi că nu exclude ca partidul să susțină un alt candidat și a menționat, pentru a doua oară în această lună, faptul că își dorește o dezbatere politică care să aibă loc la Consiliul Județean Sălaj pentru a vedea care sunt proiectele candidaților, astfel încât „conducerea PNL să facă o alegere în cunoștință de cauză.”