Este greu de inteles cum de romanii continua sa voteze aceeasi oameni care nu pierd nicio ocazie sa ne sfideze. In sedinta de luni, 30 mai 2022, Guvernul Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei Catalin Predoiu, a adoptat Ordonanta de Urgenta privind modificarea art. 155 alin. 1 din Codul penal referitor la intreruperea cursului prescriptiei, declarat neconstitutional de CCR, printr-o decizie data in continuarea Deciziei 297/2018 prin care practic se confirma disparitia prescriptiei speciale. Pratic asa cum ne-a obisnuit de 2 ani si ceva incoace PNL nesocoteste si legiile si vointa popoulara. La acel referendum prin care cetățenii au votat ca legile justiției sa nu se mai modifice prin OUG uri au votat 6,5 milioane de romani.
Pentru fostul judecator de la CRR, avocatul Adrian Toni Neacsu guvernul a luat cea mai proastă decizie. ” aceea de a reglementa prin OUG problema întreruperii prescripției, modificând astfel Codul penal, în condițiile în care referendumul din 2019 interzice ordonanțele de urgență în „domeniul infracțiunilor și pedepselor”. Dincolo de retorica spălăcită a ministrului justiției, care susține că spiritul referendumului contează – ce o fi ăla?- iar nu litera lui, prin referendum s-a interzis legiferarea de către Guvern în domeniul prevăzut de art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituție, adică în domeniul Codului penal. Prin domeniul infracțiunilor și al pedepselor CCR înțelege, chiar de la începtul funcționării ei în anii ’90, Codul penal. De altfel e și la mintea cocoșului nejurist că dacă prin OUG mărești intervalul de timp în care o persoană poate răspunde pentru oricare din infracțiunile din Codul penal legiferezi în mod clar în domeniul infracțiunilor și al pedepselor!”
Avocatul a mai declarat: „Consecințele sunt simple și exact pe dos față de ce au urmărit. OUG-ul este vădit neconstituțional pentru motive de formă și nu cred că va exista avocat de penal care să nu o invoce în același timp cu solicitarea constatării împlinirii termenului de prescripție.