
Primăria Municipiului Timişoara intră în parteneriat cu World Monuments Fund (WMF) pentru reabilitarea Sinagogii din Fabric, după ce, joi, primarul Dominic Fritz şi arhitectul Javier Ors Ausin, manager de program WMF, au semnat memorandumul de înţelegere în acest sens.
La finalul anului trecut, monumentul istoric a fost preluat de către municipalitate de la comunitatea evreiască, într-o stare avansată de degradare, astfel că necesită lucrări de punere în siguranţă iar apoi, reabilitare totală.
„Pentru mine, este un moment important, pentru că salvarea acestei sinagogi nu are doar o valoare arhitecturală, ci ţine şi de moştenirea valorilor Timişoarei, de păstrarea acestor valori şi de felul în care reuşim să transmitem un semnal împotriva antisemitismului şi pentru multiculturalitate. Abia aştept să intrăm în această nouă etapă în care toată comunitatea timişoreană va folosi această clădire într-o nouă funcţiune culturală. Cel mai probabil va fi un spaţiu multifuncţional, adică nu doar un teatru sau un muzeu, ci un spaţiu care se poate folosi pentru mai multe lucruri. Iar această colaborare cu World Monuments Fund există pentru a stabili mult mai exact ce fel de centru cultural ne dorim, ca oraş şi comunitate locală”, a declarat primarul Dominic Fritz, în cadrul unei conferinţe de presă, cu ocazia semnării memorandumului.
Colaborarea municipalităţii cu WMF, cea mai importantă organizaţie independentă dedicată protejării celor mai valoroase situri din lume, implică atât expertiza WMF, cât şi fonduri. Astfel, World Monuments Fund va selecta o firmă specializată pentru analizarea sitului, elaborarea studiilor tehnice şi pentru organizarea de ateliere şi consultări în vederea transformării monumentului istoric în spaţiu pentru cultură şi comunitate. Toate costurile pentru această etapă care face tranziţia de la lucrările de punere în siguranţă la reabilitarea totală vor fi suportate de WMF.
„Suntem foarte fericiţi să începem să lucrăm cu municipiul, pentru că este un proiect care a început în 2022, când comunitatea evreiască locală a nominalizat Sinagoga Fabric pentru programul nostru World Monuments Watch. După includerea în program, am venit aici şi m-am întâlnit cu membrii comunităţii, cu Luciana Friedmann, preşedinta comunităţii evreieşti din Timişoara, şi cu domnul primar. Acum, după multe conversaţii, putem să începem proiectul pentru reutilizarea adaptativă. Vom defini un proces participativ pentru ca împreună cu autorităţile locale, cu experţi locali, cu comunitatea care locuieşte în zonă şi cu comunitatea iudaică să îi definim un nou folos Sinagogii”, a detaliat arhitectul Javier Ors Ausin.
Primăria Municipiului Timişoara a atribuit lucrările de punere în siguranţă a monumentului istoric către Art History Construct SRL, urmând semnarea contractului şi ordinul de începere a lucrărilor. Pentru punerea în siguranţă, valoarea contractului de proiectare este 159.000 de lei (fără TVA), iar a celui de execuţie este 965.564 lei (TVA inclus).
World Monuments Fund este cea mai importantă organizaţie independentă dedicată protejării patrimoniului cultural la nivel global. Înfiinţată în 1965, WMF a conservat peste 700 de situri din 112 ţări, promovând înţelegerea reciprocă între culturi şi comunităţi. Organizaţia are sediul central în New York şi sucursale în mai multe ţări. Sinagoga Fabric a fost inclusă pe lista siturilor culturale a căror conservare are o importanţă ridicată şi va beneficia de fonduri.
Sinagoga Nouă din Fabric a fost construită în perioada 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice şi elemente de stil neo-renascentist italian. Clădirea Sinagogii, clasată în listele de protecţie naţionale ca monument istoric, este amplasată în zona de protecţie istorică denumită Ansamblu urban „Fabric”.










